Clubul Hellfire și peșterile organizației secrete: Unul dintre Părinții fondatori ai Statelor Unite ale Americii ar fi fost membru

Scris de Ioana Matei. Posted in Dezvaluiri


Clubul Hellfire (Focul iadului) a fost o organizație exclusivistă, doar pentru anumiți membri din elita societății, fiind fondat în Londra în 1718, de către Philip, Duce de Wharton, și alte personaje proeminente din elita de la acea vreme.
Wharton era un politician influent, scriitor și nobil, dar și Marele Maestru al Marei Loje din Anglia, care trăia o viață dublă, fiind un bețiv, instigator, păgân și bărbat de moravuri ușoare. În cele din urmă, Wharton și-a irosit întreaga avere pe jocuri de noroc și dezmăț.
Clubul lui Wharton era considerat a fi o satiră la adresa „cluburilor de gentlemen”, deși femeile ar fi participat și ele la întâlniri, menit să șocheze și să ridiculizeze reglia prin ceremonii religioase false, președintele clubului jucând rolul diavolului.



Benjamin Franklin, unul dintre Părinții fondatori ai SUA, a vizitat Peșterile Hellfire

Clubul a încetat să mai funcționeze în 1721, din cauza manevrelor politice ale inamicilor lui Wharton care au rezultat în cele din urmă la înlăturarea lui Wharton din Parlament și la dizolvarea clubului.

Printre membrii clubului s-au numărat figuri proeminente ale secolului al XVIII-lea precum John Montagu, William Hogarth (pictor și critic social englez), John Wilkes (jurnalist și politician) și Thomas Potter (politician și vice-trezorier al Irlandei).

Totodată, se pare că și Benjamin Franklin, unul dintre Părinții fondatori ai Statelor Unite ale Americii și un prieten apropiat al lui Francis Dashwood, cel care a reformat clubul în 1746, a vizitat peșterile în repetate rânduri.

Fiecare încăpere este conectată printr-o serie de pasaje înguste, fiind construit și un templu la interior, care poate fi accesat doar prin traversarea unei râu artificial menit să reprezinte râul Styx, râul din mitologia greacă ce formează granița dintre Pământ și tărâmul morților.

Magie întunecată, ritualuri satanice și orgii

Multe zvonuri despre magie întunecată, ritualuri satanice și orgii au circulat despre club, scriitorul englez Horace Walpole spunând că „practica a fost riguros de păgână, Bahus și Venus fiind zeitățile pentru care se făceau cele mai multe sacrificii, iar nimfele și butoaiele acestei noi biserici au informat suficient de mult despre complexitatea acestor pustnici”, potrivit Heritage Daily.

Până la începutul anilor 1760, clubul și-a început declinul, iar în curând avea să fie dizolvat, cel mai probabil din cauza numirii lui Dashwood în funcția de Cancelar al Finanțelor care a eșuat.

Dashwood a ordonat construirea unei serii complexe de tuneluri și caverne pentru întâlnirile clubului în Parcul West Wycombe din Buckinghamshire, Anglia. Cunoscut în ziua de azi drept Peșterile Hellfire sau Peșterile West Wycombe, complexul se extinde până la 400 de metri sub Biserica St. Lawrence și mausoleul familiei Dashwood.

https://www.descopera.ro/istorie/19562964-clubul-hellfire-si-pesterile-organizatiei-secrete-unul-dintre-parintii-fondatori-ai-statelor-unite-ale-americii-ar-fi-fost-membru

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2021