Feb 28 Franta jidovita

Scris de Colonel (r.) Vasile I. Zărnescu. Posted in Dezvaluiri

Surprinzător este faptul că în Franţa, care, şi ea, a fost jidovită în mare măsură, au putut să apară cărţi care să denunţe chiar fenomenul jidănirii. Vom enumera, cu titlu de exemplu, câteva dintre ele.

Édouard Drumont, cu: La France juive DEVANT L’OPINION. Ed. C. Marpon et E. Flammarion, Paris, 1886; Les Juifs contre la France. Une nouvelle Pologne, Paris, f. a. (mai are încă patru lucrări) [1].
Alphonse Toussenel, Les Juifs. Rois de l’Epoque, Paris, 1886 [2].
Auguste Rohling, Maximilien de Lamarque, Le Juif Talmudiste, 1888 [3].
Henri Gardot, Les Juifs Algériens, Alger, 1890.
Abraham Léon, La conception matérialiste de la question juive, 1942 [4].
André Gaillard, Les Antisemitismes. Cause commune et causes conjuncturelles.
André Bellessort, La Roumanie contemporaine, 1905 [5].
Carlos Porter, Voici les preuves du l’„Holocauste“, 1945 [6].
Louis-Férdinand Celine, L’École des cadavres. Editions Denoël [7].
Israel Shahak, Histoire juive – Réligion juive, 2004 [8]. Cartea e tradusă şi în limba română: vezi Israel Shahak, Povara a trei milenii de istorie şi religie iudaică, Ed. Samizdat, f. a.
Douglas Reed, La Controverse de Sion, 1978 [9].
Pierre-Antoine Cousteau, L’Amérique Juive. Edition du Pilon, 1942/2007 [10].
Roger Lambelin, Le Péril Juif – Le Règne d’Israel chez les Anglo-Saxons, Paris, 1921 [11].
Marcel Jouhandeau, Le péril Juif. Paris, 1938/1972 [12].

Fig. 44. 05.05.1990 – The Ierusalem Post Jew-soap-hoax O listă extinsă a publicaţiilor antijidăneşti din Franţa – „Publications antisémites en France“ – puteţi consulta aici: http://fr.wikipedia.org/wiki/Publications_antis%C3%A9mites_en_France. În 1981, Keith Stimely a realizat Revisionist Bibliography, care însumează 54 de pagini (cu corp 10 la 1,15 rânduri!) cu autori din toată lumea, accesibilă aici: http://ihr.org/books/stimely/stimely.shtml. Fireşte, acum, după 33 de ani, lista e mult mai lungă. Dar chiar şi această Revisionist Bibliography, dacă s-ar tipări, ar fi o broşurică respectabilă; dacă ar avea cine să o aducă la zi, ar fi un ghid excelent, căci ar înlesni cunoaşterea aprofundată a amploarei marii falsificări pe care o reprezintă holohoax, ar demonstra, o dată în plus, că, în statele în care se respectă există libertatea cuvântului, libertatea de exprimare, adevărul nu poate fi ascuns la nesfârşit şi că, deci, propaganda holocaustică trebuie reprimată, deopotrivă cu promotorii ei: cu cât mai repede şi mai complet, cu atât mai bine!

Numai că, treptat, activitatea revizioniştilor a fost pusă la index în ultimele decenii, îndeosebi în anii regimului condus de curvarii [13] şi corupţii [14] François Maurice Adrien Marie Mitterrand [15] şi Roland Dumas [16]. Astfel, la 13 iulie 1990 apare Legea rasistă şi fascistă nr. 90-615, cunoscută şi sub numele Lex Faurissonnia sau legea Fabius-Gayssot, „votată“ de doar patru deputaţi, care au manevrat cheile de vot pentru cei 573 de membri ai parlamentului francez, dintre care, „oficial“, 308 au „votat“ „pentru“, iar 265 „contra“ (cf. Roger Garaudy, op. cit., pag. 252-253)! Halal democraţie franceză! În comparaţie cu ei, cei doi deputaţi ai noştri faimoşi în mistificarea voturilor – fotomodelul-sociolog Roberta Anastase şi ziaristul-jurist Sever Voinescu-Cotoi – sunt nişte mici copii. În baza acestei legi au fost prigoniţi şi condamnaţi revizioniştii francezi radicali – adică „negaţioniştii“ „shoah“-ului [17]; dintre aceştia, două exemple: Roger Garaudy a fost condamnat la o amendă de 120.000 de franci pentru „defăimare rasială“ şi pentru „negaţionism“, iar George Dănescu [18], proprietarul Librăriei Româneşti Antitotalitare din Paris, a fost victima agresiunilor repetate [19] ale autorităţilor franceze (la presiunea sioniştilor), a fost nevoit să părăsească Franţa şi să revină în România. Dar şi aici este persecutat de autorităţile obediente [20] faţă de organizaţiile oculte externe şi injuriat de revista 22, a neocominterniştilor de la G.D.S. Această revistă a publicat traducerea unui articol extrem de defăimător la adresa României şi a franco-românului George Pişcoci-Dănescu, „Un scandal: libraria romana (sic) din Paris“ [21], de Bernard Camboulives. Când citeşti textul acestui fan al „camerelor de gazare, al jurnalului Annei Frank, al săpunului făcut din grăsimea evreilor“, este prea puţin să spui că Bernard Cam-bou-lives este „cam bou“! Pentru că, de fapt, este mult mai mult: este un susţinător al escrocheriei holocau$tic€, un ticălos ca toţi răspândacii acestei propagande. Mai rămânea să enumere „abajururile“ făcute din piele de jidan, „cărţile“ legate în piele de jidan şi pe „jidanii atârnaţi în chingile de la Abator“ şi lista era completă. „Cam-bou-lives“ trebuia să-i atragă atenţia traducătoarei că trebuia să scrie „librăria românească“, nu „română“. Dar unuia cam-bou… n-ai ce-i cere (cf. http://www.revista22.ro/un-scandal-libraria-romana-din-paris-859.html).

Că veni vorba de „săpunul făcut din grăsimea evreilor“, trebuie precizat că deşi articolul lui „Cam-bou-lives“ apăruse, în revista 22 în 21 aprilie 2004, în Franţa, apăruse, în revista Les Nouvelles de Roumanie, sub titlul „Mai degrabă o vitrină a revizionismului şi a negaţionismului decât a culturii române“, evident, ceva mai devreme; să zicem în ianuarie 2004 cel mai devreme, dacă condeierii de la 22 nu fuseseră mai prompţi. Dar, într-o corespndenţă din Ierusalim a agenţiei Reuter, publicată într-un ziar american în 25 aprilie 1990, apoi Bill Hutman, în articolul „Nazis never made human-fat soap“, publicat în ediţia internaţională a ziarului The Ierusalem Post, din 5 mai 1990, transmiteau declaraţia lui Shmuel Krakoski, de la Muzeul Yad Vashem, că „niciodată naziştii nu au fabricat spun din grăsime umană“ – fiindcă le-a fost ruşine să mai spună „din grăsime de jidan“, cum răspândiseră „ştirea“ teroristul-escroc Simon Wiesenthal, rabinul din Fălticeni şi impostorul Richard Würmbrandt [22], pe care, în anul de graţie 2004 încă o mai repeta un „idiot util“ ca Cam-bou-lives şi încă o mai răspândeau idioţii elitişti şi mercenarii care prostesc opinia publică prin revista 22 (cf. http://zioncrimefactory.com/?attachment_id=326 şi fig. 29)! Deci Vasile I. Zărnescu - HOLOCAUSTUL - Gogorita diabolica trecuseră trei cincinale de la infirmarea de către însuşi muzeul Yad Vashem a falsurilor diseminate de farsorul Simon Wiesenthal, iar Cam-bou-lives încă mai debita prostii, iar revista 22 îi ţinea isonul denigrând România şi pe George Pişcoci-Dănescu! Vedeţi cum se perpetuează dezinformarea şi impregnarea conştiinţei indivizilor, manipularea opiniei publice cu falsa propagndă a holocaustului?! Iar Guvernul României le ţine isonul şi se pregăteşte s-o facă şi Parlamentul, la propunerea marelui demagog care a fost Crin Antonescu-Vorbete şi care, din fericire, a dispărut de pe firmamentul politicii! Să sperăm că va fi urmat, în cavoul politic în care a intrat, şi de alţii asemenea palavragii.

Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 31 din 13 martie 2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului persoanelor vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii a fost dată după vizita premierului Adrian Năstase în S.U.A., la presiunea păpuşarilor sionişti de acolo – congresmenii Christopher Smith, Alfonse d’Amato, Tom Lantos, Loja B’nai B’rith –, dar a fost calchiată după legea Fabius-Gayssot. Deşi validarea parlamentară a O.U.G. nr. 31/2002 fusese oprită de senatorul Mircea Ionescu-Quintus, care a cerut clarificarea definiţiei termenului „holocaust“ [23], ea a fost aplicată ilegal timp de patru ani, până la transformarea ei în Legea nr. 107/2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 377 din 3 mai 2006, prin escrocheria juridică numită „aprobare tacită“, conform art. 75 din Constituţie. Dar, aşa cum am mai spus, O.U.G. nr. 31/2002 este ilegitimă, antiromânească, antinaţională, proholocausitcă şi, deci, filosionistă: în esenţă, este criminală şi trebuie abrogată!

NOTE

[1]. Edouard Drumont, La France juive; pe http://www.abebooks.fr/rechercher-livre/titre/la-france-juive/auteur/edouard-drumont/sortby/3/page-1/.

[2] Alphonse Toussenel, „Les juifs, rois de l’époque: histoire de la féodalité financière“, Ed. G. de Gonet, Paris, 1847, pe https://archive.org/details/lesjuifsroisdel01tous.

[3] Cf. http://www.amazon.co.uk/talmudiste-enti%C3%A8rement-Maximilien-Lamarque-illustrations/dp/B00180V5ZK.

[4] Cf. http://www.amazon.fr/La-conception-mat%C3%A9rialiste-question-juive/dp/2851390589.

[5] Cf. http://www.amazon.com/La-Roumanie-contemporaine-French-Edition/dp/B003A4IFS2.

[6] Cf. http://www.histoireebook.com/index.php?post/2012/07/12/Porter-Carlos-Whitlock-Voici-les-preuves-de-l-holocauste. Douglas Reed - The Controversy of Zion