IOAN ROMEO ROŞIIANU ŞI RIGOAREA CERCETĂRII REGIONALE, ÎN LITERE DIN MARAMUREŞ
Autorul volumului de față, volum de critică literară, LITERE DIN MARAMUREŞ, Editura ETHNOLOGICA, Baia Mare, (2019), Ioan Romeo Roşiianu "... este el însuşi un model de organizator şi promotor al noilor realizări din creația literară, conducând publicații care şi-au dobândit recunoaşterea unor condee exersate în valorizarea creației valorice în actuala etapă de dezvoltare a culturii. Actuala lui inițiativă a unui volum de critică literară este concepută sub semnul valorizării creației culturale din Maramureş şi se înscrie în programul de consemnare şi promovare a Culturii Tradiționale Maramureşene" (Acad. Alexandru Boboc - CUVÂNT ÎNAINTE).
Sigur că da. Atunci când scrie despre literatura maramureşeană, Ioan Romeo Roşiianu o face, nu numai cu gândul scoaterii în evidență a contribuțiilor acesteia la edificarea culturii româneşti în ansamblu, ci pentru faptul că omul de cultură, scriitorul şi criticul literar Ioan Romeo Roşiianu este conştient de ideea că dezvoltarea ştiinței moderne presupune o riguroasă specializare cu precădere în problemele culturale şi literare ale unei anumite zone literare, ale unei anumite regiuni, cazul în speță Maramureşul, deoarece această zonă, în special Maramureşul istoric, este un fel de mamă care ne hrăneşte spiritual, cultural şi etnografic, în general, un fel de "alma parens" sau "alma mater", un fel de Cibela asociată cu Ceres, ale căror influențe dăinuiesc de veacuri în acest spațiu mioritico - legendar al culturii româneşti.
Inspirata şi bine gândita carte a lui Ioan Romeo Roşiianu, LITERE DIN MARAMUREŞ, este concepută în două mari părți: LITERE DIN MARAMUREŞ şi PRIETENII LITERARE.
În ambele părți, criticul literar foloseşte ca metodă de cercetare şi de creație, geografia literară.
Astfel, în prima parte a cărții, LITERE DIN MARAMUREŞ, trasând nişte granițe literare, intra şi inter județene, autorul ia în discuție un număr de 24 scriitori maramureşeni, lărgind apoi aria de investigație extrajudețeană cu partea a doua a cărții, PRIETENII LITERARE, în care investighează activitatea unui număr de 19 scriitori, care au trăit şi au lucrat în anumite perioade de timp aici, în Maramureş, în această zonă binecuvântată de Dumnezeu pe pâmânt, sau care au acordat atenție şi spațiu în mod deosebit literaturii maramureşene a momentului.
Se pare că două sunt ideile mari care polarizează consideraţiile autorului în această carte: relaţia dintre operă şi timp, apoi valoarea literaturii în sine, ca un produs permanent fiabil, înafara modelelor efemere.
Ne interesează, apoi, şi orizontul care se deschide, cu atât mai mult cu cât el este sugerat de un spirit erudit şi obiectiv, spirit la care formularea critică are drept țintă aflarea adevărului artistic unanim aşteptat.
Nelăsându-se ispitit de iluzia unei critici obiective, arta lui Ioan Romeo Roşiianu vorbeşte despre cărți şi evenimente literare subordonate unei idealități fondate pe meditaţie şi experiența lecturii, pe nevoia de a trăi şi retrăi simultan şi confortabil cu vocile spirituale de aici, de pretutindeni, de acum şi din toate timpurile, tânjind astfel spre universalitate.
Aşa - zisa teorie a localismului creator, lansată de Alexandru Dima, unul dintre componenții grupării literare THESIS din Sibiu (1932 - 1940), care a avut un ecou relativ pronunțat în epocă, îl interesează şi pe autorul cărții noastre, în sensul strict al angajării provinciei la creaţii care să intereseze întreaga spititualitate românească, astfel încât forțele scriitoriceşti ale oricărui ținut, ale zonei, cazul în speță provincia, să se integreze în circuitul culturii naționale.
Apoi, aşa după cum spunea şi Mircea Eliade, "O adevărată viață spirituală se poate organiza şi susține oriunde, în orice condiții. Este nevoie de bărbăţie, dezinteteresare şi forță sufletească"(Mircea Eliade - LOCALISMUL CREATOR, în VREMEA, 1935, nr. 399, p.8).
Ioan Romeo Roşiianu exemplifică, motivează şi susține în timp şi peste timp, exact lucrul acesta, prin cartea domniei sale, LITERE DIN MARAMUREŞ, într-o viziune modernă, demonstrând încă o dată că literatura adevărată, arta adevărată, se poate face oriunde, nu numai la centru, şi că important este ca autorul actului creator să fie un om, un om adevărat, un om artist, dar şi un cetățean al cetății.
De fapt, noțiunea de om nu este acea linie neclintită ce se poate desprinde dintr-o persoană, ci terenul de luptă în care se-ntâlnesc toate constantele acestei vieți, loc în care zvârcolirile şi frământările sunt la ordinea zilei, dându-ne nu numai impresia vieții, ci formând chiar viața însăşi.