Despre exprimările agramate din mass-media

Scris de N. Grigorie Lăcrița. Posted in Cultura


„Doar două lucruri sunt infinite: universul şi prostia omenească.

Şi nu sunt sigur în legătură cu primul.”(Albert Einstein)

În dimineaţa zilei de 17 decembrie 2019, la „Radio România Actualităţi”, atât la ştirile de la ora şase (6:00 a.m.[1]), cât și la cele de la ora şapte (7:00 a.m., poate și la altele, pe care eu nu le-am auzit, s-a prezentat milioanelor de ascultători din toată ţara ştirea că, în primele condamnări în dosarul Colectiv, o persoană „a fost condamnată la 9,8 ani de închisoare”.

O asemenea ştire a produs o mare nedumerire în rândul milioanelor de cetăţeni care au auzit-o, indiferent de gradul lor de cultură, de educaţie, de pregătire profesională.

Nedumerirea a fost cauzată de faptul că o asemenea ştire, „de exprimare a unei perioade de timp printr-un număr zecimal”, este nemaiîntâlnită și nemaiauzită în scrierea și în vorbirea corectă.

 

Exprimări precum „a fost condamnată la 9,8 ani de închisoare”, „copilul are 2,9 ani”, „este ora 14,7”, „are o restanţă la plată de 11,4 luni” nu se întâlnesc nici la persoanele cu cel mai redus grad de cultură, de educaţie, de gândire, de pregătire profesională.

Asemenea exprimări sunt sursa multor neînţelegeri din cauză că nu asigură o reprezentare a realităţii, sunt neclare asupra modului în care trebuie înţelese, gândite, puse în practică.

Cuvintele trebuie să ne spună cum să gândim şi să acţionăm.” (Benjamin Lee Whorf)

Numai o exprimare corectă, logică, raţională, conformă cu uzul, pe înţelesul celor cărora le este destinată poate avea efecte benefice, poate asigura redarea corectă a realităţii.

 

Să analizăm sensul și conţinutul real al celor „9,8 ani”.

 

9,8 ani = 9 ani + 0,8 ani = 9 ani + opt zecimi de an.

 

Calculul celor 0,8 ani, adică al celor „opt zecimi de an”.

 

Varianta de calcul nr. 1 bazată pe numărul ZILELOR dintr-un an.

 

0,8 ani = opt zecimi de an =  x un an =  x 365 de zile =  zile =  zile = 292 de zile =

 

= 292 de zile : 30,416 numărul mediu al zilelor unei luni dintr-un an = (274 + 18) zile = 9 luni + 18 zile.

 

Rezultă deci că 9,8 ani = 9 ani + 9 luni + 18 zile

 

Varianta de calcul nr. 2 bazată pe numărul LUNILOR dintr-un an.

 

0,8 ani = opt zecimi de an =  x un an =  x 12 luni =  luni =  luni =  luni +  luni =

 

= 9 luni +  luni = 9 luni + şase zecimi de lună = 9 luni +  x o lună = 9 luni +  x 30,416 zile =

 

= 9 luni +  x zile = 9 luni +  x zile = 9 luni + 18 zile.

 

Și în varianta 2 rezultatul este acelaşi cu cel din varianta 1, adică 9,8 ani = 9 ani + 9 luni + 18 zile

 

Notă:

Se observă că în fiecare dintre aceste variante calculele s-au făcut „cu aproximări”, care nu sunt prevăzute și nu sunt admise prin vreo reglementare, respectiv:

1) la „an” s-au luat 365 de zile, cu toate că sunt și ani bisecţi, de 366 de zile;

2) lunile s-au calculat pe baza a „30,416 zile, ca medie a numărului zilelor lunilor dintr-un an”.

 

Conform ştirii transmise de „Radio România Actualităţi”, persoana care „a fost condamnată la 9,8 ani de închisoare” ar avea de efectuat 9 ani + 9 luni + 18 zile, și nu 9 ani și 8 luni cât a stabilit și a comunicat justiţia.

Prin această ştire agramată „Radio România Actualităţi” a mărit condamnarea la închisoare a persoanei respective cu o lună și 18 zile.

Este inadmisibil ca prin postul public de radio, prin „Radio România Actualităţi”, să se transmită milioanelor de cetățeni mesaje pe cât de greșite, pe atât de nemaiîntâlnite și nemaiauzite în scrierea și în vorbirea corectă.

 „O pasăre căreia îi dai drumul poate fi prinsă din nou, însă un cuvânt care îţi scapă de pe buze nu se va mai întoarce niciodată.”. (Proverb evreiesc), sau, altfel spus, „Proștii mor, dar prostia rămâne.” (Ion Luca Caragiale)

Foarte important este a se reţine și faptul că chiar și cele mai corecte calcule de exprimare a timpului în numere zecimale conduc la erori și la aproximări inevitabile din cauză că:

1) la an există deja două variabile ale numărului de zile, fie cu 366 de zile în anii bisecţi, fie cu 365 de zile în anii care nu sunt bisecţi;

2) la luni există 4 variabile ale numărului de zile, lunile fiind de 28, 29 (în anii bisecţi), 30 sau 31 de zile.

Absurditatea, ciudăţenia, paradoxul oricărei ştiri (informaţii) prin care se exprimă timpul prin numere zecimale este dată de nedumeririle, de confuziile, de interpretările diferite, chiar contradictorii pe care le generează aceasta în rândul celor care o receptează.

 „Omul strică lucrurile mult mai mult cu cuvintele decât cu tăcerea.” (Mahatma Gandhi)

Dovada că asemenea exprimări sunt „nechibzuite”, „negândite”, rezultă din faptul că şi cei care le-au redactat, și cei care le-au comunicat publicului, nu le-au analizat, nu au gândit la semnificaţia mesajului transmis, la ce exprimă acesta, la câte luni de închisoare este vorba, pe lângă cei 9 ani[2].

Este inadmisibil ca un redactor și un prezentator din mass-media să prezinte o ştire papagaliceşte, fără să se gândească dacă mesajul transmis milioanelor de cetăţeni prin aceasta (a) este conform cu sursa din care provine și (b) asigură înţelegerea sa corectă de cei cărora le este destinată.

 „Analfabetul viitorului nu va mai fi cel care nu ştie să citească, ci cel care nu ştie să înţeleagă.” (Alvin Toffler)

Exprimarea unei perioade de timp printr-un număr zecimal, precum „9,8 ani”, adică nouă ani și opt zecimi de an, este cu atât mai absurdă, mai ciudată, mai de neînţeles cu cât asemenea exprimări, prin ani și prin zecimi de an sunt nemaiauzite, nemaiîntâlnite, nici în scris și nici în vorbire, indiferent care este aceasta.

Asemenea exprimări agramate contrazic gândirea logică, sunt contrare bunului-simț, nesocotesc „legea uzului general” care spune că „suveran în limbă este uzul”, „căci bine e aşa cum vorbeşte lumea[3], că orice ştire trebuie prezentată pe înţelesul celor cărora li se adresează.

Acesta este numai unul dintre numeroasele exemple de exprimări nechibzuite, agramate transmise frecvent de mass-media.

Spre exemplu, în prezent, dimineața, înainte de ora șase, ascultăm o lecție despre scrierea și vorbirea corectă, dar care este o adevărată turuială, din care omul obișnuit nu înțelege nimic. În plus, accentul se pune pe ambalaje, neglijându-se explicațiile strict necesare la cuvinte de interes.

Asemenea „,perle” și „turuieli”, care sunt frecvente în mass-media, sunt foarte bune exemple de comunicare neglijentă, de incultură crasă, de autori agramaţi, de atentate la corectitudinea limbii române.

Și cu toate că asemenea atentate la corectitudinea limbii române sunt frecvente în mass-media, nu se iau măsurile care se impun pentru eliminarea acestora.

Vremurile noastre sunt vremurile mediocrităţii, a lipsei de sentimente, a pasiunii pentru incultură, a lenei, a incapacităţii de a te apuca de treabă şi a dorinţei de a avea totul de-a gata.” (Feodor Mihilovici Dostievski)

Foarte important este a se reţine și faptul că sistemul de măsurare și de exprimare a timpului nu este bazat pe mărimi „în baza 10”, nu poate fi redat prin numere zecimale, problemă prezentată de subsemnatul într-un alt articol.

În concluzie:

Lumea nu va fi distrusă de cei care fac rău, ci de aceia care îi privesc şi refuză să intervină.” (Albert Einstein)

 „Iar dacă tu ai prevenit un păcătos să se abată de la calea lui şi el nu s-a abătut, atunci el va muri pentru păcatele lui, iar tu ţi-ai mântuit viaţa.” (Biblia, Ezechiel 33. 9)

 

Cine are minte, să ia aminte!”.„Cine are urechi de auzit să audă”. (Biblia, Luca 8, 3). Amin!!!



[1] a.m. = antemeridian, adică dimineața, înainte de amiază; p.m. = postmeridian, adică după amiază.

[2] Păstrez exprimarea și a cifrelor în cifre pentru a reda cât mai corect mesajul agramat în discuţie.

[3] A se vedea, spre exemplu, Alexandru Graur, în „Capcanele” limbii române. Editura Ştiinţifică şi Enciclopedică Bucureşti, 1976, pg. 7-8.

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2025