Apr 28 Armată, spionaj și economie în România (1945-1991)

Copiii mi-au făcut cadou, de ziua mea, o carte scrisă de Mihai Opris: "Armată, spionaj și economie în România (1945-1991)" scoasă de Colecția Contributors Trei. 2021. Cartea este o prezență editorială bine venită. Autorul reluind momente importante din istoria noastră contemporană, pe baza documentelor din arhive. Un efort salutar. Evident, sunt și accente sau expresii care stirnesc comentarii. Fără a arunca anatema pe autor sau carte, cred că trebuie -totuși- să vedem ce nu sună chiar așa bine. (M-am axat pe articolele referitoare la aviație și industria aeronautică.) În primul rînd, e vorba de utilizarea expresiei "lovitură de stat", pentru actu' de la 23 august 1944. De ce? O lovitură de stat presupune existența unui grup în opoziție, care preia prin forță puterea. La noi, toate partidele politice, sub conducerea regelui, au reluat puterea ocupată vremelnic de Antonescu. Mișcare urmată de toată armata, fidelă regelui, și întregul popor. Ce lovitură de stat?

Cred că este mai firească expresia "insurecție armată", tinind cont că fenomenele similare din Franța și Polonia contemporane (Paris și Varșovia) au fost numite și sunt acceptate ca "insurecții". În cel mai rău caz, putem folosi expresia "lovitură de palat". Căci e vorba de arestarea unui cap al statului, de alt cap al statului. Susținut de partidele politice. Întîmplător, arestarea a fost chiar în Palat... Desigur, opinia mea nu e obligatorie. Dar nu cred că este corect să vorbim de "lovitură de stat" la 23 august, 1944. Și acum să vedem care sunt divergențele. Analizind documentele vremii și evoluția situației economice din România, autorul ajunge la concluzia că industria aeronautică nu a fost distrusă din exterior. Nimeni nu ne-a interzis să facem avioane, așa cum se susține prin legendele populare pe temă. Corect, nimeni nu ne-a interzis prin tratate să facem avioane. Dar, autorul arată că Națiunile Unite ne-au limitat numărul de avioane la maximum 100. Și au interzis producția de armament pe proiecte germane. Dar limitarea pietii interne, nu înseamnă încorsetarea industriei? Pentru cine puteam noi produce? Și când și cum puteam face proiecte proprii mai bune? Aveam voie? Voi reveni. În mod just, se arată că România avea grave probleme economice. După război, trebuia să producem tractoare, pentru agricultură. Mai ales că pierdusem foarte mulți bărbați. În majoritate, țărani. Morți, mutilați, dispăruți, prizonieri. (Și URSS nu se grăbea să ne restituie prizonierii.) În aceste condiții, tractoarele puteau suplini foarte bine oamenii lipsă și șeptelul pierdut în război. (Nu mai vorbim de timpenia omorârii cailor, că facem tractoare.) Ba mai mult, creau condiții ca mulți țărani să fie eliberați de corvezile agricole și să migreze spre orașe și industrie. Și atunci? Care era soluția? Cred că cititorul a înțeles: cum nu aveam cui să vindem avioane, fabricile de avioane erau numeroase și aveau mulți muncitori experimentați, cea mai bună soluție era să reprofilam fabricile de aviație. Și aici se face o altă greșeală. Prin omisiune. Autorul vorbește doar de I.A.R.-Brașov. Desigur, era unitatea etalon. Dar nu era singura. În România mai funcționau -din perioada interbelică- fabricile I.C.A.R. și S.E.T. (ambele în București.) Și pentru că veni vorba de I.C.A.R., să amintim, sau să spunem celor ce nu știu, că acolo se fabricau în 1944 avioane Fieseler Storch (Fi 156). Un aparat ușor, de legătură și observație, interzis de aliați. În perioada imediat următoare actului de la 23 august, hala de montaj era plină de astfel de avioane. Pînă să ne hotarim noi ce să facem, cu totul întîmplător (desigur), hala a luat foc. Avioanele au fost distruse. Fabrica reprofilată. Dacă I.A.R. a trecut la tractoare, I.C.A.R. a trecut la ventilatoare industriale (fabrica "Ventilatorul"). Fabrica S.E.T. a fost desființată în 1946. Poate autorul reia documentele pentru toate fabricile de aviație din epocă. Concluzia autorului fiind că prostia comuniștilor a distrus fabricile noastre de aviație. Prostie? Nu cred. Puteți să ziceți lipsă de cultură. Lipsă de pregătire profesională. Dar prostie, nu. Un prost nu ajungea în posturile respective și -mai ales- nu se menținea, în condițiile luptei intestine din partidul nostru unic. Nu puteți să-l acuzați de prostie pe Dej, când și-a eliberat calea de Foris (cu ranga, dar nimeni din partid nu a făcut valuri; și nici de la Moscova), l-a convins pe Stalin de "greșelile" lui Vasile Luca și Ana Pauker, l-a convins pe Hrușciov să scoată armata din România și a sărit pirleazul în 1964, în tabăra chineză. Câți intelectuali ar fi putut face așa ceva? Nu de alta, dar acuzind liderii P.C.R. -din perioada 1945-1952- de prostie, îl transformați pe Ceaușescu în geniu, pentru că a reînființat industra aeronautică. Este așa? Eu nu cred. Să revenim la problema dispariției industriei aeronautice de la noi. Autorul prezintă citate din tratatele epocii, care nu conțin referiri la desfiintarea sau interdicția industriei respective. Corect. Națiunile Unite nu au cerut așa ceva. Dar N.U. erau compuse din UK, SUA, Franța și... URSS. Și primele 3 ne-au trimis încă din 1943, când tatonam terenu' pentru ieșirea din război și o pace separată, la... URSS. Ei nu discutau cu noi. Trebuia să tratăm numai cu sovieticii. Ei, și acum începe un alt dans. De acord, UK, Franța și SUA nu ne-au interzis industria aeronautică. Ba chiar ne-au ajutat să ne-o refacem, în anii '60. (Franța elicoptere, UK motoare și scaun catapultare -de tip 0-0- pentru I.A.R.-93, plus motoare și licență pentru BAC, deși au început colaborarea cu modestul BN 2.) Dar URSS nu aveau nici un interes să ne mențină sau să ne refacem industria de profil. În timpul războiului, aviația româna a fost foarte eficientă. Piloții rușii ne porecliseră "măturoiul românesc". Pentru că "măturam" cerul de toate avioanele rusești. Rușii au avut probleme cu trei arme românești, în timpul războiului: aviația de vînătoare, artileria și vinatorii de munte. După război, au distrus industria aeronautică, au desființat vinatorii de munte (porecliți de ruși, pe front, "diavolii verzi")-reînființați în 1964- și au fost foarte aproape de a desființa unitățile de artilerie, sustinind că nu mai avem nevoie de ele, datorită rachetelor. Desigur, nu rușii direct au reprofilat industria aeronautică. Dar ce activist de partid îndrăznea să se opună unei sugestii din partea unui sovietic? Sau sfat prietenesc. În ultimă instanță, unui ordin? Astea nu se trec în documente, de obicei. Apoi, vedeți dvs... liderii comuniști erau romani... dar... -în același timp- și agenți ruși. Deci, românii au distrus industria și economia românească? Sau agenții ruși? (Indiferent de funcție și naționalitate.) Cred că știți că România avea nevoie (în război) de un motor de avion de mică putere, pentru avioanele scoală și antrenament. Pînă la urmă s-a produs motorul I.A.R. 7m. De 360 c.p. Dar atunci au venit și rușii. Motorul a fost ascuns ani de zile, să nu-l rechiziționeze. (Cum au luat toate prototipurile autotunului "Mareșal". Un concept revoluționar la vremea lui, care l-a încîntat pe Hitler. După modelul nostru a creat blindatul "Hetzer". Se semnase un acord cu Germania pentru producție comună. Dar ei aveau industria mult mai puternică. Au intrat pe producție de serie în iarna-primăvara lui '44. Noi urma să intrăm în toamnă. Rușii au luat toate prototipurile, plus toate proiectele. După ani, suedezii au reluat proiectul "Hetzer" și au construit tancul lor. Foarte "original". Noi am rămas cu amintirile. Citeva poze și documentele ce prevedeau colaborarea româno-germană. Noi tunul -Vickers/Reșița md.1943-, ei blindaje, Franța (ocupată) cu motoare. Cu tunul altă poveste. Avea 75 mm și era o corcitură intre Vickers a.a., plus alte tunuri sovietice de captură. Am reușit cel mai bun tun de front din ww2. Proiectilul "Costinescu" -aprox 6kg- avea 1040 m/s la gura țevii(unii zic 1100 cu proiectil a.t., 1040 cu proiectil exploziv). Distrugea orice blindaj terestru la 1500 m(uni zic 1200). Tunul german antitanc de 75, distrugea orice blindaj la 900 m; tunul sovietic de 76,2, distrugea orice blindaj la 600m. Eram depășiți doar de tunul de 88 german, care distrugea orice blindaj la 2000m. -Dar era alt calibru- Când au venit rușii, au oprit toată producția -la unități ajunseseră 200 de bucăți- și au luat documentația. ) A apărut prin anii '80. Încă performant. S-a dorit modernizarea lui, dar..... "românii" nu au vrut. Din 1952, politica URSS s-a schimbat. România trebuia să aibă o armată numeroasă, pentru a asigura marginile imperiului. Cu maghiarii spre vest, cu bulgarii spre sud. Unitatea mea (vînător de munte) avea sectorul de dislocare în caz de război, pe crestele munților Stara Planina. Și atunci, am devenit consumatori de arme rusești. Nu era nevoie să fabricăm. Cumpăram de la ei. Și așa ne-am pomenit cu pușcoace ce au făcut războiul ( eu aveam o pușcă mitralieră "Degtiarov" produsă în 1944), cu tancuri idem (T-34/85) sau cu avioane ce au luptat în Coreea. Mecanicii noștri au găsit sub vopseaua dată în unități, să pară noi, însemne ale luptelor și victoriilor din Coreea. (Lavocikin La-9) Abia actul din 1964, prin care Dej se separă de ruși și virează spre chinezi, aduce o altă politică în domeniul industriei de înarmare. Inclusiv în industria aeronautică. România decide să-și producă singură armamentul de care are nevoie. Cel puțin la nivel tactic. Se continua unele proiecte sau se demarează noi proiecte în artilerie, aviație, marină etc. În acest moment, Vestul ne ajuta cu licențe și bani. Tot NATO ne sprijină, pentru a realiza un punct de frondă în blocul comunist. Și datorită politicii noastre externe. (Opoziția față de Moscova, relații cu Israel, RFG, inițierea unor reforme economice.) În timp ce UK, Franța ne ridicau o industrie aeronautică nouă, RFG ne curta pentru a ne vinde un mic și modern avion de transport regional(bireactor, 50 de locuri), iar USA a dorit să ne vinda licența lui DC-10, cu motoare General Electric. URSS nu a acceptat decât să ne lase să reparăm materialul volant sovietic la Bacău și să ne dea licența avionului școală Yak-52. (Amintesc doar în treacăt de distrugerea avioanelor de sport făcute la Reghin. Placaj și mici motoare de import. Generalii sovietici au decis că piloții de la aerocluburi pot deveni periculoși vinatori, în caz de război. Prin urmare, avioanele au fost distruse cu topoarele și fabrica reprofilată. O întrebare mă bintuie mereu: de ce ne considerau mereu dușmani, chiar cînd eram aliați cu ei?) După '89 (oricum numim actul din decembrie 1989), Fokker, Bombardier și ATR ne-au propus cooperarea. "Românii" din fruntea țării au refuzat. Curios, nu? Ce proști sunt românii. Dar apără interesele românești? Să-i ridicăm un gigantic monument lui Doru Davidovici. Fără el, Elbit nu venea în România. Problematica după '89 este oarecum asemănătoare cu cea de după '44. Armata micșorată( Și aici a negociat un "român"; ofițer, specialist; a redus aviația militară la 120 de aparate, deși Ungaria și Bulgaria au câte 90; cum avem teritoriu și populație cel puțin dublă, era nevoie de 180 avioane. Cine știe ce agent era românul ăsta. Dar nu se poate dovedi prin acte și documente oficiale.), piață prăbușită, liderii "cretini". Poate acum, când Rusia își arată adevărata față, să înțeleagă și NATO că degeaba produce tancuri, blindate, avioane, drone, tunuri, rachete în Franța, Germania, UK, dacă nu pot ajunge în timp util în România și Polonia. Căci într-un război mondial, nu vor mai avea aceleași capacități de transport. Va trebui să producem și mai ales să reparam aici, tot echipamentul. Polonia stă bine. Noi am decăzut. Interesant, dacă observăm bine, țările comuniste victime ale hitlerismului au păstrat o industrie de armament modernă și eficientă (URSS, Polonia, Ceholsovacia, ex-Iugoslavia) în timp ce aliații Germaniei nu prea (Ungaria, Bulgaria, România; am avut o scurtă perioadă o industrie performantă, dar nebunia lui Ceaușescu a împins limitele dincolo de normalitate. Și ajunsesem al patrulea producător mondial de armament.-?!!!-). Și nu a interzis nimeni industria de profil, da? Totul se datorează prostiei liderilor noștri... Hai să fim serioși. Acum, se mai ridică o problemă: firmele aeronautice nu pot face față singure. Fuzionează. Nici statele nu mai produc singure, avioane de luptă etc. (Numai cooperări. Rafale e ultimul avion "national". Ne asigură francezii.) Deci, România trebuie să lupte pentru proiecte comune cu țările NATO și să încerce să ofere fabricile la privatizare, prin fuziune. Desigur, nici acum nu se opune nimeni la programele industriei noastre aeronautice. Doar românii din funcții sunt proști . Dar ăștia sunt profesioniști, ba chiar "doctori"... (Două paranteze: 1. Citind cartea, am aflat despre adevăratul traseu al tezaurului românesc de după ww2; și cel polonez; mulțumiri autorului pentru precizări; în presă apăruseră o mulțime de știri trunchiate, din care rezulta că sovieticii au luat aurul, din nou. Se pare că nu. 2. Autorul ne prezintă jelaniile liderilor noștri, la adresa avionului Il-10. În afară de faptul că era vechi -veșnica poveste cu armele luate de la ruși-, se înșelau. Il-10 a fost un foarte bun avion de asalt. Blindat, armament puternic, precizie în lansarea bombelor sau PRND. În timp ce rușii îl scoteau din uz, inlocuindu-l cu Mig-15,17, americanii foloseau un asaltist tot din anii '40: Skyrider (încă vedetă în Vietnam). Și când l-au înlocuit, cu alt avion specializat, au creat faimosul Republic A-10. Diferență de mentalitate? Sau doar simplă prostie? De data asta, putem folosi termenul "prostie".) În rest, cartea e o lectură plăcuta și necesară pentru cei ce vor să afle lucruri inedite, din documentele vremii. O recomand călduros, în ciuda unor diferențe de viziuni. (De ce mă interesează aviația? Un simplu hobby. Născut, crescut lîngă aeroporturi militare, am auzit multe povești. Altele le pot spune eu: de exemplu, într-o perioadă, locuiam sub apartamentul lui Mihai Ferezan (pomenit în carte); avem doar 4 ani, dar vă pot povesti chestii amuzante. Sau despre aviatorul Costache și tragicul său accident. (Soția lui mi-a fost învățătoare.) etc. Între timp, am mai și citit. Cărți, reviste. Într-o viață de om, se adună multe. Oricum, după cum vedeți, nu am aparat critic. Luați rindurile de mai sus doar ca o opinie. Vă recomand să citiți cartea, pentru a vă forma propria opinie, pe marginea subiectului. Iar cei care vreți să vă dezvoltați orizontul cultural cu informații despre aviație și industria de armament, vedeți revistele specializate. Spor la lectură!