SUGESTIA ARTISTICĂ realizată de IOAN ROMEO ROȘIIANU-în volumul de versuri „SCRISORI DE DRAGOSTE IROSITĂ”
Motto: „Mai știi că ți-am spus că dacă am să pot muri/azi/ am să-ți las prin testament toate amintirile netrăite?”-Ioan Romeo Roșiianu
Suntem oare cu toții prizonieri ai cuvântului din această viață ascunsă-n simțiri?
S-ar putea răspunde afirmativ, dar și negativ.
Pentru cei care caută un răspuns plauzibil/ pozitiv-aș spune că toți oamenii sunt legați între ei prin niște fire nevăzute cu ochiul liber și acestea ar fi energia empatică, cunoașterea senzitivă și energia pozitivă personală.
Volumul de poezii scris de Ioan Romeo Roșiianu având ca titlu „Scrisori de dragoste irosită” ne deschide universul poetic cu o copertă de carte închisă la culoare(sugerând probabil partea întunecată a existenței)-prin acest întuneric străbate lumina sinelui cu imaginea unui om(scriitorul)care fumează/ meditează orientat oblic față de imaginea de prim plan, chipul gânditor al omului este îndreptat spre viitor, la fel și reflexia luminii pe cămașa de un alb strălucitor ce atinge vestimentația gânditorului , ai cărui ochi nu se văd. Totuși lumânarea din josul imaginii ar putea să -i lumineze fața, la fel pana scriitorului să-i picteze în alb viitorul (astfel ochii ar străluci, ar transmite ceva, fie și acel ceva, deocamdată trist).
Apariția unui volum de poezii cu titlul de mai sus a fost în literatura română ca o lumină-n întunericul prin care lumânarea ar putea să lumineze atât prin forma originală de abordare a conținuturilor cât și prin noutatea abordării artistice.
Întrucât am fost creați după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, noi, oamenii avem în palmaresul existenței noastre posibilitatea de-a arăta iubirea și compasiunea față de semeni și față de noi înșine.
Poezia prin excelență e capabilă a prezenta prin cuvinte potrivite într-o suită de momente lirice zbuciumul sufletesc al autorului, e sugestivă poezia care-ți trezește aceleași sentimente ce l-au animat pe scriitor atunci când s-a hotărât să-și exteriorizeze trăirile:
-„Mai știi că de când iubirea a înflorit în inima mea ating mai ușor norii cu mâna când sufletele noastre se plimbă pe stradă?”(Scrisoare despre adulter și suflete pereche);
-„Așa a fost iubito, în vântul rece ca un blestem/ se lasă seara printre copacii dezgoliți de frunze/se vedea cerul pribeag răvășit de nori uzi/ aducători de-ntuneric și ceață/ eu mă uitam în sus ca să văd balconul și ploaia / care se prelingea de pe barbă în suflet/ în jos nu mă uitam, iubito, ca să nu îți văd urmele/ imprimate pe asfalt în plimbarea noastră/ nocturnă cu mine.”(„Scrisoare despre atunci când mi-e dor de tine”).
Poetul e singur, atât de singur, bacovian de singur:
-„Mai știi când ți-am cerut să nu lași să încolțească în umbra sufletului tristețea?”
„așa de frig mi-a fost aseară/ că m-am încălzit de unul singur/ la raza răzleață de lună/ bătea vântul, iubito/ și nimeni nu știa că liniștea/ începe acolo unde se termină zgomotul...”
Arhitectura poeziilor lasă cititorului o profundă impresie de cunoaștere prin ochii autorului, de fapt a sentimentului transmis prin vers în expresii revelatoare:
„Mai știi când ți-am scris pe umbra sufletului singura mea declarație de iubire?”
Poeziile scrise de Ioan Romeo Roșiianu emoționează cititorul și ele transmit ca-ntr-un ecou sentimente autentice exprimate; prin repetarea unui cuvânt se întărește/precizează sugestia ce se vrea transmisă:
„erai aproape de mine/ și totuși departe departe erai”
„în colțul ochiului se înfiripa lacrima și se stingea depărtarea”; degeaba vorbeai frumos despre noi/ dar erai deja în brațele altuia/ puține amintiri comune/ spulberate de vânt.
Tonul direct și prozaic ne duce-ntr-o lume de o particularitate singulară:
„am făcut duș și am uitat să îți spun că putrezesc pe dinlăuntru”
Atmosfera poetică, deși prezentă într-o transcriere lineară are o cadență interioară a sugestiei emoțional- inconfundabilă:
„de bună voie mi-am luat bilet la trenul ce mă ducea spre moarte”
E o sugestie care te contaminează:
„eram aproape de mine și viața asta și, Doamne, ce departe de viață eram”
Sunt poezii care au o viziune personală asupra ideii poetice de comunicat:
„Așa a fost iubito, nimeni în ceasul acesta de cumpănă nu a fost lângă mine”
Concluzia întristată- o punte îngustă spre adâncimi amețitoare:
„Așa a fost iubito, și la miezul nopții am gătit amintiri pentru ziua de mâine”
Poeziile scrise de Ioan Romeo Roșiianu în vers liber au un ritm aparte care depășește prozaismul ce nu are sugestie artistică.
Și...totuși..deși retras, însingurat bacovian uneori...prin poeziile sale răzbate prin aer, apă, cer, pământ sugestia luminii și a credinței în Dumnezeu:
„ Mai știi când ți-am spus că e prea frumos cerul ca Dumnezeu să nu fie acolo?”/ Mai știi când ți-am spus că în ecoul frumuseții tale interioare se aud și acum versurile mele tăcând?/ Mai știi când ți-am spus că Dumnezeu se ascunde-n iubire, că el însuși e înveșmântat în iubire?”(Scrisoare despre însingurat și însingurare).
Relația cu Dumnezeu pornește de la sugerarea credinței pe care au avut-o părinții, bunicii și strămoșii noștri:
-„Iubito, Dumnezeul bunicilor mei a fost mai pur/ decât Dumnezeul părinților mei/ Dumnezeul părinților mei e de departe mai bun/ ca Dumnezeul meu/ lumea mea, iubito, nu maI are puritate-n priviri/ și nici semnul crucii în simțire și suflet”(Scrisoare despre Dumnezeul bunicilor mei).