Tradiții maramureșene
Cercetarea tradițiilor populare din nordul țării noastre, mai precis din județul Maramureș, a reprezentat pentru etnologul teleormănean Iordan Datcu o constantă timp de patru decenii. De aceea, a decis să adune într-o singură carte, Tradiții din Maramureș (Editura „Grai și Suflet — Cultura Națională”, București, 2009) rodul celor mai importante cercetări ale domniei sale despre creația populară maramureșeană. Lucrarea aceasta, binevenită în spațiul cultural românesc, se impune din start ca element indispensabil pentru orice bibliografie respectabilă despre etnocultura maramureșeană.
Autorul își amintește cu nostalgie că în localitatea maramureșeană Berbești, unde s-a născut preotul și folcloristul Ion Bârlea, a debutat în 1967 ca cercetător și culegător al folclorului maramureșean, având asupra sa doar „o recomandare a profesorului Mihai Pop și un magnetofon al Institutului de Etnografie și folclor”. Pe lângă culegerea de folclor, respectiv tipărirea unor colecții de folclor inedite aparținând cercetătorilor locali, I. Datcu mai precizează în Argument-ul cărții sale: ,„în Dicționarul etnologilor români, ediția a treia, din 2006, figurează 40 de articole despre culegători și exegeți localnici ori născuți pe alte meleaguri românești, ai folclorului maramureșean, și câteva articole despre publicații periodice de specialitate apărute în Maramureș.”. (p. 6).
Cartea Tradiții din Maramureș a lui Iordan Datcu este structurată bipartit. Prima parte o constituie cinci colecții de folclor realizate de folcloriștii maramureșeni, pe care le reeditează cu acest prilej. Prima dintre ele, intitulată Colecțiune de hori, strigături, glume și basme culese din popor, cu scopul de a compune o icoană vie a modului de viețuire și cugetare a săteanului român, îi aparține lui Petru Bilțiu (n. 1 iulie 1863, Călinești, jud. Maramureș), alias Dăncuș de Ieud, fapt care îl face să afirme în debutul studiului care o însoțește: „Ieudul Maramureșului e fără îndoială una dintre comunele privilegiate în direcția cercetării și colecționării valorilor spirituale ale poporului. De aici au cules multe nestemate folcloriștii români Ion Bârlea, Tache Papahagi, Tiberiu Brediceanu și compozitorul maghiar Béla Bartók.” (p. 7). Salvată doar parțial (lipsesc glumele și basmele), această colecție a lui Petru Bilțiu este considerată „un moment de seamă în prospectarea folclorului maramureșean”.
Sub titlul Două colecții necunoscute de poezii populare din Maramureș, I. Datcu semnalează și reeditează două colecții de folclor mai puțin cunoscute și ignorate de către cercetători. Prima colecție supusă atenției cititorului este cea intitulată Poezii poporane culese de Vasile Goja, învățător în Desești, despre care etnologul afirmă entuziast: „Importanța colecției lui Vasilie Goja este mai largă: ea îți dă, mai mult decât micile contribuții amintite mai înainte, un sentiment deplin al faptului folcloric autentic; alcătuită în întregime din texte lirice, acestea sunt de o admirabilă varietate: de dor, erotice, de urât, amar, de înstrăinare, de natură, de ostășie, strigături satirice; siguranța care ți-o inspiră este susținută și de prezența identității culegătorului, a profesiunii lui; deopotrivă admirabilă este unitatea colecției, toate piesele culegerii provenind — nu e greu să bănuim — din aceeași localitate, Desești, de pe valea Marei, localitate total absentă din colecțiile lui Al. Țiplea și Tit Bud, apoi cu o prezență palidă în colecția lui Tache Papahagi și cu totul neglijată de culegeri mai noi, cum este spre exemplu Antologie de folclor din județul Maramureș (1980).” (p. 72). A doua colecție, intitulată Poezii poporale din Maramureș, are doar 13 texte, fiind publicată spre sfârșitul secolului al XIX-lea (1897) în publicația arădeană „Tribuna poporului”. Alăturată celei realizate de Vasile Goja, cercetătorul nostru are „satisfacția de a scoate din anonimat peste o sută de texte de cântece populare maramureșene.”.
Următoarea colecție redată publicului larg este cea de Poezii poporale, realizată în 1908 de Elena Vlad (n. 15 decembrie 1889, Botiza, jud. Maramureș), viitoarea soție a preotului și folcloristului Ion Bârlea, despre care Iordan Datcu afirmă: „Colecția Elena Vlad (...) este o micromonografie a liricii populare dintr-o localitate maramureșeană, așa cum se înfățișa ea la începutul secolului XX.” (p. 91), categorisind-o în final drept „o remarcabilă contribuție”.
O altă colecție reprodusă în cartea Tradiții din Maramureș este Cântece poporale din Maramureș culese de Al. Țiplea (1907), cuprinzând doar 16 texte lirice auzite în Botiza, de la Irina Pătraș, și publicate în 1907, în revista „Floarea darurilor”. În finalul primei părți a cărții, autorul mai include și cele 40 de colinde, hore și țipurituri înregistrate cu magnetofonul la Berbești, în urmă cu peste 50 de ani (1967), și aflate astăzi în Arhiva Institutului de Etnografie și Folclor din București.
A doua parte a volumului este reprezentată de Studii, articole, documente și recenzii despre folcloriștii maramureșeni. Vedeta acestei secțiuni a cărții este fără îndoială Ion Bârlea, căruia i se dedică nu mai puțin de 7 studii, articole, recenzii publicate de-a lungul timpului, unele chiar în publicații maramureșene: Folcloristul Ion Bârlea (1967), Însemnări despre folcloristul maramureșean Ion Bârlea (1972), Ion Bârlea (1883-1969), Autobiografia lui Ion Bârlea, Scrisori primite de la Ion Bârlea, Tiberiu Brediceanu în scrisori către Ion Bârlea, O scrisoare a lui Gheorghe Vornicu despre Ion Bârlea, care ajută la conturarea unui veritabil portret a personalității marelui folclorist maramureșean. Alte câteva articole din această secțiune fac referire tot la cercetători ai folclorului maramureșean: Gheorghe Vornicu și Muzeul Etnografic din Sighet, O carte document. Cât îi Maramureșul, Alexandru Țiplea și colecția sa „Poezii populare din Maramureș”, Sanda Golopenția, Constantin Eretescu și Maramureșul.
Per ansamblu, Tradiții din Maramureș, de Iordan Datcu, este o carte rotundă, o carte document despre Maramureșul folcloric, precum și despre cei care au trudit să-i cerceteze și să-i interpreteze cu pasiune și rigurozitate deopotrivă creațiile populare.