UK Bookmakers

Poiana cu Narcise din Munţii Rodnei a înflorit

Scris de DN. Posted in Cultura


 Au înflorit narcisele în Poiana cu Narcise din Parcul Naţional Munţii Rodnei. Administraţia Parcului îi anunţă pe turişti că este pregatită să-i întâmpine şi că intervalul optim pentru vizitarea Poienii cu Narcise este de 1-2 săptămâni, începând de acum.
„Aşa cum am promis, revenim cu informaţii noi de la Poiana cu Narcise de pe Masivul Saca, furnizate de către voluntarul nostru dl. Alex Varga. Administraţia Parcului Naţional Munţii Rodnei anunţă turiştii interesaţi de drumeţii la Poiana cu narcise din Valea Vinului că este pregatită să-i întâmpine”, scriu cei de la Parcul Naţional Munţii Rodnei.
Potrivit acestora, intervalul optim pentru vizitarea Poienii cu Narcise este de aproximativ 1-2 săptămâni începând de acum: „Turiştilor care vor vizita Poiana cu Narcise le dorim să se bucure de peisajul inedit, să facă fotografii, să poposească pentru a admira zona şi îi rugăm de asemenea să se informeze referitor la starea vremii înainte de plecare, să nu culeagă flori, să nu abandoneze gunoaie, să păstreze un comportament civilizat”.

Din Valea Vinului pleacă spre Muntele Saca două poteci mai bune: prima urcă spre vest spre Dealul Popii, iar a doua urmăreşte Valea Secii şi apoi urcă pe versantul sudic al Dealului Popii.


Drumul până la vârful Saca durează 3 ore din Valea Vinului.
APNMR recomandă traseul de pe Dealul Popii, care este marcat cu săgeţi indicatoare.
Plata biletului de vizitare se poate face prin SMS.
Poiana cu narcise de pe Masivul Saca, inclusă în Parcul Naţional Munţii Rodnei, este o arie protejată de interes naţional situată în judeţul Bistriţa-Năsăud, în comuna Rodna, satul Valea Vinului.

https://www.descopera.ro/natura/19136674-poiana-cu-narcise-din-muntii-rodnei-a-inflorit-video

 

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2020