UK Bookmakers

Ioan-Aurel Pop este noul președinte al Academiei Române

Scris de CJMM. Posted in Cultura


Începând de joi, 5 aprilie 2018, Academia Română are un nou președinte  în persoana clujeanului Ioan-Aurel Pop, scriitor, istoric și rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca. După plecarea la cele veșnice a fostului președinte Ionel Valentin Vlad, care era original din Săliștea, județul Maramureș, președinția înaltului for cultural şi ştiinţific a rămas tot în Ardeal, prin voturile obținute de academicianul Ioan-Aurel Pop, rectorul universității din Cluj încă din anul 2012.
Cu 86 de voturi valabil exprimate, la distanță de 30 de voturi de cel de-al doilea clasat, Victor Voicu, președintele Ioan-Aurel Pop are un CV impresionant. Este membru al Academiei Române, director al Centrului de Studii Transilvane al Academiei Române, specializat pe istoria medievală, instituţii medievale şi paleografie latină. Înainte de a deveni rectorul Universității „Babeș- Bolyai”, în martie 2012, Ioan-Aurel Pop a fost directorul Centrului Cultural Român din New York (1994-1995) şi directorul Institutului Român de Cultură şi Cercetare Umanistică din Veneţia (2003-2007).

În 1989, Ioan-Aurel Pop a obţinut titlul de doctor în istorie, fiind cel mai tânăr membru corespondent al Academiei Române. Este autor a peste 50 de cărţi, ediţii de izvoare istorice, tratate şi manuale universitare, volume îngrijite şi a peste 300 de studii, articole, recenzii, dări de seamă, cronici în volume separate, reviste de specialitate şi publicaţii de cultură. Ioan-Aurel Pop a fost ales în unanimitate președinte al Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare. A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler din partea preşedintelui Românei (2010), Ordinul de Onoare din partea preşedintelui Republicii Moldova (2010), Medalia "Crucea Transilvană" din partea Mitropoliei Clujului, Maramureşului şi Sălajului (2014), cu titlul de Comandor al Ordinului Militar de România (2014), cu Ordinul Naţional "Steaua României" în grad de Cavaler (2015), Medalia "Crucea Şaguniană pentru laici" din partea Mitropoliei Ardealului (2015), Diploma "Meritul Academic" din partea Academiei Române (2015), Medalia "Crucea Nordului pentru mireni" din partea Episcopiei Ortodoxe Române a Europei de Nord (2016), Ordinul "Palmes Academiques" în grad de Cavaler din partea Republicii Franceze (2016) şi Ordinul “Steaua Italiei", în grad de Comandor din partea Republicii Italiene (2016).

Gabriel Zetea: ”Ioan Aurel-Pop este un înțelept între înțelepții Academiei Române”

Președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea salută alegerea făcută de membrii Academiei Române, arătând faptul că, între înaltul for academic și județul nostru a existat mereu o relație de bună colaborare, fostul președinte, Ionel Valentin Vlad fiind numit Cetățean de Onoare al județului Maramureș, titulatură care a fost acordată, cu mai puțin de două luni în urmă, vicepreședintelui Academiei Române, Alexandru Surdu.
”Ioan-Aurel Pop este nu doar un savant respectat, ci şi o conştiinţă intelectuală profund ataşată valorilor naţionale, care și-a adus imensa contribuție la propăşirea culturii și istoriei româneşti. Este un profesor între profesori şi este un reper şi pentru cei mai împliniţi intelectuali ai României. Știu că este iubit de studenţi și este stimat de profesori, iar la realegerea sa în funcția de rector al Universității Babeș-Bolyai din Cluj Napoca a obținut toate cele aproape 2000 de voturi exprimate care l-au reconfirmat pentru un nou mandat. Ioan Aurel-Pop este un înțelept între înțelepții Academiei Române, un profesionist care face cinste acestui înalt for, așa cum face cinste și Universității pe care o conduce. Salut alegerea în funcția de președinte a academicianului Ioan-Aurel Pop și îl asigur de întreaga deschidere și colaborare a instituției județene în demararea unor proiecte comune, care să facă cinste atât Maramureșului cât și Academiei Române, într-un an atât de important pentru noi toți, Centenarul Marii Uniri. Între Consiliul Județean Maramureș și Academia Română a existat mereu o relație de bună colaborare, parteneriat care sper să continue, în viitor, la fel de intens și la fel de benefic”, a declarat președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea.

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2018