400 de români, prezenti la seara maramureşenilor din dreapta Tisei, au sărbătorit Ziua Românilor de Pretutindeni şi Ziua Naţională a României, la Slatina
In 24 noiembrie, românii din dreapta Tisei au avut parte de o zi de excepţie. Nume mari ale muzicii populare româneşti au concertat la Slatina, în Maramureşul istoric, sărbătorind cu câteva zile mai devreme Ziua Românilor de Pretutindeni şi Ziua Naţională a României, transmite corespondentul Romanian Global News din Maramureșul Istoric.
Nicolae Furdui Iancu acompaniat de taraful Crai Nou şi Grupul Iza din Maramureş au cântat alături de românii din Slatina şi au fost aplaudaţi ori de câte ori cântecele lor cunoscute de toată lumea îi făceau să-şi amintească de înaintaşi, de faptul că sunt români şi de frumuseţea limbii pe care o vorbesc.
Treceţi batalioane române, Carpaţii!, Noi suntem români, Sus, române, sus! au ridicat în picioare aproximativ 400 de români prezenți la seara maramureşenilor din dreapta Tisei ce a avut loc la Slatina, în sala de evenimente a complexului Diana din localitate. Concertul a fost posibil cu sprijinul Instititului Cultural Român din Bucureşti, prin Direcţia Generală Românii de Pretutindeni, aceasta fiind prima prezenţă a ICR în Maramureşul Istoric printr-un eveniment cultural.
Partenerii ICR au fost Clubul Maramureșenilor din Dreapta Tisei, Asociația Speranța, Institutul Frații Golescu, cu sprijinul Consulatului General al României la Cernăuți.
Gheorghe Turda şi grupul Mara au încântat publicul cu piese autentice din folclorul maramureşean şi au făcut să răsune strigăturile şi ritmurile repezi ale muzicii din nordul României. Invitat al Centrului Cultural din Sighet, renumitul rapsod a fost aplaudat la scenă de deschisă pentru întreg recitalul său.
Imnul de stat al României a fost intonat de Grupul Armonia de pe lângă Arhiepiscopia Tomisului, care a sosit din România special cu acest prilej şi a susţinut un concert de cântece bisericeşti şi cântece patriotice la Biserica din Apşa de Mijloc în prima parte a zilei şi apoi, într-o reprezentaţie specială după-amiază, la Slatina, unde au fost depuse coroane de flori la bustul lui Ştefan cel Mare şi Sfânt.
Prezenţa corului a fost posibilă cu sprijinul Institutului Eudoxiu Hurmuzachi pentru Românii de Pretutindeni, reprezentat de directorul general Svetlana Preoteasa care a şi transmis celor prezenţi mesajul ministrului delegat pentru românii de Pretutindeni Cristian David.
La eveniment au fost prezenţi Consulul General al României la Cernăuţi, Eleonora Moldovan, care a înmânat liderilor asociaţiilor româneşti din dreapta Tisei diplome de excelenţă pentru contribuţia lor la păstrarea identităţii şi promovarea valorilor culturale româneşti. Au mai fost prezente personalităţi culturale din Sighetul Marmaţiei, ziarişti din dreapta şi din stânga Tisei, autorităţi locale.
Evenimentul a fost organizat ca urmare a eforturilor deosebite depuse în cadrul ICR de Adriana Gae, expert în problematica românilor de pretutindeni și Directorul general, prof.univ.dr. Radu Baltasiu.
Întregul eveniment a fost atent observat de cel puțin trei agenți ai SBU, securitatea ucrainiană.
A fost un moment deosebit în care mai multe instituţii publice din România şi-au dat mâna şi au oferit românilor din Maramureşul istoric un program special, dar care nu trebuie să rămână singular şi trebuie să se repete într-un viitor apropiat pentru ca românii din această zonă să simtă că România nu i-a uitat, are grijă de ei, de la copiii şi tinerii care trebuie să vină să studieze şi să călătorească în Ţara Mamă, până la alţi tineri şi adulţi care să se bucure de artişti renumiţi şi de cultură autentic românească la ei acasă.
Maramureşul din dreapta Tisei sau Maramureşul istoric, cum i se mai spune până în primele două decenii ale secolului XX a fost un trup cu Maramureşul de astăzi. Ţara Maramureşului este atestată documentar pentru prima dată în 1199, cînd voievozii ţinutului respectau cutumele vechiului drept românesc (Jus valachicum). În această regiune trăiesc peste 32.500 de români, care și acum spun, mândri: "Am fo' și-om hi". De aici au pornit Dragoş din Bedeu, descălecătorul Moldovei şi Bogdan Voievodul, moşul dinastiei Muşatinilor. Slatina (Solotvino) este localitatea de frontieră cea mai apropiată de România şi cea mai mare localitate cu populație majoritar românească din Dreapta Tisei. Tot aici funcţionează o școală și un liceu în limba maternă, trei biserici românești (două ortodoxe și una romano-catolică), iar de curând, tot în centrul Slatinei, au fost inaugurate monumentele lui Mihai Eminescu și Ștefan cel Mare și Sfânt.