Judeţele Maramureș și Sălaj, pași importanți în realizarea Drumului Expres Baia Mare - Jibou

Scris de CJMM. Posted in Administratie


Președintele Consiliului Județean Maramureș, Ionel Bogdan, a avut o întâlnire de lucru cu președintele Consiliului Județean Sălaj, Dinu Iancu Sălăjanu. În cadrul acesteia s-a discutat despre  implementarea proiectului drumul expres Baia Mare – Jibou. Totodată, s-au stabilit pașii care trebuie urmați astfel încât întreaga  documentație necesară pentru atragerea de fonduri europene și implementarea acestui proiect să fie respectați și urmați de cele două consilii județene. Având în vedere că Guvernul României dă posibilitatea autorităților județene să aplice pe astfel de proiecte, cei doi președinți au convenit ca proiectul să se realizeze prin Asociația Intercomunitară de Dezvoltare (ADI). Pentru studiul de fezabilitate suma alocată va fi de aproximativ 4 milioane de euro.

Președintele Consiliului Județean Sălaj  a punctat că odată implementat acest proiect cei care vor avea de câștigat vor fi locuitorii din cele două județe, iar dezvoltarea zonei de nord-vest a României se poate face doar pe baza unor astfel de parteneriate.



Ionel Bogdan a declarat: ”A fost o întâlnire de lucru benefică având în vedere importanța implementării acestui proiect. Ne dorim să avem un nod de legătură la Autostrada Transilvaniei. Acest lucru, care părea până acum doar un vis, se poate transforma în realitate. Vom depune o cerere de finanțare pentru a fi cuprinși, pe acest proiect, în Planul Naţional de Recuperare şi Rezilienţă cu suma de 350 de milioane de euro. Însă înainte va trebui să întocmim studiul de fezabilitate pentru a fi cu întreaga documentație pregătită. Urmează ca proiectele să fie dezbătute și aprobate de către consilierii județeni din Maramureș și respectiv Sălaj”, a subliniat președintele Consiliului Județean Maramureș.

Iată că realizarea acestui obiectiv important pentru nord-vestul Transilvaniei vine după discuțiile avute pentru implementarea drumului expres Baia Mare-Satu Mare. Colaborarea cu județele limitrofe Maramureșului întărește preocuparea președinților consiliilor județene pentru dezvoltarea pe toate segmentele a acestei regiuni importante pe harta României.

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2020