UK Bookmakers

Duminică sunt Rusaliile! CE NU AI VOIE SĂ FACI ŞI CE PĂŢEŞTI DACĂ ÎNCALCI TRADIŢIA

Scris de DP. Posted in Traditii


În cea de-a opta duminică după Paşti, pe când Apostolii şi alţi ucenici ai Domnului Iisus Hristos se rugau împreună, a pogorât peste ei Duhul Sfânt, sub forma unor "limbi de foc despicate".
Apostolii au început să vorbească în limbile tuturor neamurilor, iar pelerinii veniţi la Ierusalim au fost uimiţi să îi audă pe aceşti pescari neinstruiţi rostind rugăciuni către Domnul în limbile ţărilor lor de departe. De aceea, Duminica Pogorârii Duhului Sfânt e considerată ziua de naştere a Bisericii creştine. Azi e bine să mergi la biserică, pentru a participa la slujbele speciale care se ţin şi să te păzeşti de Rusalii.

Traditii si obiceiuri de INALTAREA DOMNULUI: Ce se face in Ziua de Inaltare

Scris de SR. Posted in Traditii


Ziua Înălțării Domnului se sărbătorește la 40 de zile de la Înviere și aduce cu sine o serie de tradiții și obiceiuri. Anul acesta, Înălțarea Domnului este sarbatorită pe 29 mai.
De Înălțarea Domnului, în unele zone ale țării, se leagă frunze de nuc peste brâu, pentru că Mântuitorul le-ar fi purtat în momentul Înălțării. În alte zone, fetele și băieții se duc în pădure să culeagă frunze de alun, cu care fac vrăji de dragoste sau le folosesc pentru a trata diferite afecțiuni.
Se zice ca Cerurile sunt deschise de la Paște până la Înălțare, iar cei care mor în această perioadă nu mai trec prin Judecata de Apoi, ci ajung direct în Rai.

Sf. Constantin şi Elena. CE NU AI VOIE SĂ FACI ÎN ACEASTĂ ZI

Scris de LB. Posted in Traditii


 Sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena care se celebrează anual la 21 ale lunii mai este cea mai mare sărbătoare creștină a bisericii ortodoxe din această lună.
În ziua de 21 mai, la pomenirea Sfinţilor Împăraţi Constantin şi Elena, în calendarul popular întâlnim o sărbătoare dedicată păsărilor de pădure, numită Constandinu Puilor sau Constantin Graur. Se crede că în aceasta zi, păsările îşi învaţă puii să zboare, potrivit traditii-superstitii.ro.
Există, în ziua de Constantin și Elena, și o serie de obiceiuri și superstiții, care fac referire la vara ce urmează să-și facă apariția, și anume:

Sfintii de Gheata sunt cei care readuc ploile si frigul in Banat! Ce spune traditia si cat tine vremea rea?

Scris de Dana Constantin. Posted in Traditii


TIMISOARA. In Banat exista o traditie legata de perioada de vreme rea care apare aproape in fiecare an, in luna mai, de obicei, dupa un interval in care a fost cald si senin. Se spune ca vremea rea este adusa de “Sfintii de Gheata“. Traditia a fost preluata de la catolici, Sfintii de Gheata fiind episcopi si martiri.
Sfintii de Gheata sunt Ignat, Pongracz, Bonifacz iar in  25 mai e ziua lui Urban, sfantul viilor, care poate sa aduca ultimul inghet al anului. Dupa unele surse, zilele lor incep in 11 mai, conform altora, in jurul datei de 20 mai dar, oricum, zilele Sfintilor de Gheata sunt caracterizate printr-o racire accentuata a vremii, precipitatii abundente si chiar inghet la sol, ridicand serioase probleme in agricultura.

IZVORUL TĂMĂDUIRII – semificație, tradiții și obiceiuri

Scris de A.G.Adamescu. Posted in Traditii


Biserica Ortodoxă prăznuieşte vineri, 25 aprilie, Izvorul Tămăduirii, sărbătoare  închinată Maicii Domnului. Praznicul face referire la vindecarea unui orb care şi-a recăpătat vederea după ce glasul Maicii Domnului i-a spus împăratului Leon cel Mare să-l ducă să se spele cu apa dintr-un izvor din apropierea Constantinopolului. Ulterior, pe acel loc, împăratul Leon a ridicat o biserică. Aceasta a primit hramul “Izvorul Tămăduirii”, scrie realitatea.net.
La Manastirea Dervent, pe locul unde Sfantul Apostol Andrei a facut o minune, exista un alt izvor cu apa vindecatoare., unde peste 5.000 de credincioşi, constănţeni dar şi pelerini veniţi din toate colţurile ţării, sunt așteptați să ajungă, vineri, cu prilejul sărbătorii Izvorul Tămăduirii.

Sfântul GHEORGHE. Ce SĂ FACI şi ce SĂ NU FACI în această ZI SFÂNTĂ

Scris de LB. Posted in Traditii


Sărbătorit în fiecare an pe 23 aprilie, Sfântul Gheorghe este considerat unul dintre cei mai mari şi mai de temut sfinţi ai creştinismului. Cunoscut în tradiţia populară drept San-George sau Sângeorz, el este patronul naturii înverzite, al vegetaţiei, al vitelor şi al oilor. Legate de ziua de Sf. Gheorghe sunt şi o mulţime de tradiţii şi superstiţii pe care românii le păstrează, în general, cu sfinţenie.

În credinţă populară se zice că atunci când broaştele cânta pentru prima dată, Sfântul Gheorghe ia cheile de la Sâmedru (Sfântul Dumitru) şi deschide porţile naturii către viaţă.

De unde vine obiceiul tăierii mielului de Paşte

Scris de Marian ANDREI. Posted in Traditii


Paştele este o sărbătoare comună atât evreilor, cât şi creştinilor. Unul dintre obiceiurile practicate cu ocazia sărbătorilor de Paşte este sacrificarea mieilor.
Pentru a cunoaşte semnificaţia acestui obicei trebuie să cunoaştem ce semnifică Paştele atât pentru evrei, cât şi pentru creştini.
Pentru evrei, Paştele semnifică trecerea din robia egipteană la libertate.
Pentru că egiptenii au refuzat să-i elibereze pe iudei din robie, Dumnezeu a trimis asupra lor zece plăgi, cea mai aspră fiind moartea celor întâi născuţi. Pentru a-i feri pe iudei de această pedeapsă, le-a poruncit să sacrifice un miel şi să ungă cu sângele acestuia pragurile uşilor şi ferestrelor.

Traditii si obiceiuri in Joia Mare! Afla ce trebuie sa faci pentru a avea un an prosper

Scris de ELE. Posted in Traditii


Joia Mare, sau Joi Mari, Joia Neagra, Joia Patimilor sau Joimarita cum mai este cunoscuta in popor, este una dintre cele mai importante zile din Saptamana Patimilor. In aceasta zi a avut loc spalarea picioarelor ucenicilor de catre Mantuitor, Cina cea de Taina, rugaciunea din gradina Ghetsimani, dar si tradarea lui Iisus de catre Iuda.

Fetele tinere isi pot visa ursitul in Joia Mare

Tot in Joia Mare, crestinii merg la Denia celor 12 Evanghelii. Potrivit traditiei,
in sudul tarii, fetele tinere fac cate 12 noduri unei ate si isi pun cate 12 dorinte.

Cele mai raspandite legende si obiceiuri de Paste

Scris de FM. Posted in Traditii


Unele obiceiuri de Paste sunt mostenite, altele sunt noi, unele sunt contestate, altele sunt considerate traditionale. Inainte de toate, Pastele este o sarbatoare a bucuriei si a sperantei, o dovada ca binele invinge intotdeauna. Legendele si obiceiurile de Paste sunt expresia nevoii oamenilor de a crede in bine, de a se baza pe cea ce este dincolo de puterea noastra de intelegere.
Cele mai multe din legendele si obiceiurile de Paste au conotatii precrestine. Desi Pastele este considerat cea mai mare sarbatoare din calendarul crestin, multe din traditii, chiar si precrestine sau pagane s-au pastrat.

SĂPTĂMÂNA PATIMILOR: de ce se aprind focuri în Joia Mare

Scris de Alina Costache. Posted in Traditii


Banatul rămâne o zonă cu frumoase tradiţii pascale, care încep imediat ce se intră în post şi se smeresc pe măsura apropierii de Sfânta Înviere, pentru ca în Săptămâna Patimilor să culmineze în Joia Mare, când focurile se aprind la miezul nopţii în cimitire pentru a încălzi sufletele celor mutaţi dincolo de morminte.
'Învierea Mântuitorului este o sărbătoare cu o vechime care chiar dă consistenţă Creştinismului. Istoria Creştinismului este pusă în relaţie cu miracolul Învierii Mântuitorului. Pentru români, subiectul acestei componente a sărbătorii Paştilor, care este Iepuraşul, este de dată foarte recentă.

The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2017