De ce ajung tinerii români rasiști, intoleranți și xenofobi
Alex Barteș e din Bistrița, are 17 ani, iar din toamnă trece clasa a XI-a. Își amintește că prietenul său maghiar era de multe ori ținta ironiilor în școala generală: „Era luat peste picior din cauza asta, pentru accent. El nu era o persoană rea, era OK, și cu toate astea era luat peste picior datorită nației pe care o avea. Când eram de față îi luam apărarea, eu nu-l judecam pentru că era maghiar”. Alex este doar unul dintre cei peste 200 de liceeni români care în ultimele luni au participat la cursurile anti-discriminare organizate de Centrul pentru Jurnalism Independent în 10 orașe din țară. De la discuțiile de pe internet și de pe rețelele de socializare până la educația pe care le-o fac părinții acasă sau profesorii la școală, copiii români primesc adesea idei rasiste, xenofobe sau șovine.
Ioana Avădani, directorul executiv al CJI, spune că schimbarea se face în timp, prin educație: „Cu acești copii nu vorbește nimeni: nici acasă, iar profesorii nu au timp. Cred că asta e marea lipsă. Și se trezesc rasiști și intoleranți fără să vrea să fie așa”.
Liceanul bistrițean a reușit să îl integreze pe băiatul maghiar în grupul său de prieteni: „Le spuneam că e luat des peste picior, să nu facă și ei aceeași chestie. Au înțeles, a fost foarte OK, n-au fost probleme”. Sunt prieteni și acum, chiar dacă învață la licee diferite: „Oamenii au o idee generală despre maghiari. Până când nu cunoști persoana respectivă mi se pare nedrept să o critici. Tinerii de azi critică fără să cunoască, se iau după părerile prietenilor. Mie îmi place să cunosc tot felul de oameni diferiți, nu îmi place să judec”.
Adolescentul a descoperit și grupurile anti-maghiari și anti-romi de pe Facebook: „Am intrat de curiozitate să văd ce argumente aduc împotriva lor. Pe internet dai de foarte multă discriminare, foarte multă ură. Și nu pe motive concrete... oamenii se iau după majoritate”.
În școala generală avea și prieteni rârâiți sau sâsâiți: „Îi imitau, îi făceau să se simtă prost, îi puneau să zică încontinuu „l” sau „r””. Răutățile continuă și la liceu, dar sub altă formă: „Sunt colegi de la țară și sunt luați peste picior. Lor în față nu le zice nimeni, dar colegii de la oraș vorbesc despre ei, se uită ciudat la ei. E un fel de dispreț pentru faptul că sunt de la țară”.
„Cu mama comunic foarte des, pe multe teme și mi-a explicat de mic să nu jignesc un copil dacă este rom. La personalitate sunt ca și mama, gândim aproximativ la fel. E foarte important să ți se zică de mic „Nu discrimina!”. Probabil că dacă aș fi fost discriminat aș fi înțeles mai bine persoana respectivă. În primul rând, cel care discriminează trebuie să se pună în locul persoanei discriminate. Să vadă cum s-ar simți el personal: i-ar plăcea?”, completează tânărul.
La cursurile organizate în Bistrița în luna iulie Alex a învățat și despre violența domestică. I s-au dat exemple și a aflat că violența poate fi îndreptată nu doar împotriva femeilor, ci și împotriva bărbaților: „În momentul în care publicul vede cum femeia bate bărbatul nu reacționează în niciun fel”.
Promoție la înghețată doar pentru italieni, nu și pentru români
Andrei Fâșie, un alt participant la cursurile CJI, își va face campania finală chiar pe tema violenței domestice (la sfârșitul proiectului, elevii care au participat la cursuri vor concepe o campanie socială prin care își propun să schimbe ceva în comunitatea în care trăiesc). Băiatul e din Slobozia și trece clasa a XI-a: „Deoarece județul Ialomița nu are foarte multe orașe, are sate mari și mici, violența domestică e la ea acasă: „Bătaia e ruptă din rai”. Despre discriminare și violență domestică, cel puțin până la clasa a XI-a, nu se vorbeșe. [La cursurile CJI – n.r.] am vorbit mai mult despre violența domestică, tot privind femeile în general, dar și cum influențează copiii. Surprinzător, am aflat din proiect că și mulți bărbați sunt agresați de femei. Și e nedrept să fie apărată numai una din părți, având în vedere că se cere egalitate”.
„Au fost cursuri interesante, altceva față de ce se învață la școală, lucruri care ne ajută să digerăm ce se întâmplă la televizor. A fost o oportunitate că s-a gândit cineva să vină și în Slobozia că acolo nu prea vine nimeni”, continuă Andrei.
Laura Puescu, o tânără de 18 ani din Focșani care trece clasa a XII-a spune că discriminarea maghiarilor este destul de întâlnită în comunitatea în care trăiește: „Există și la noi mituri despre maghiari, există chestia asta cu ungurii. În Focșani am auzit că ungurii sunt oameni răi, dar ei (focșănenii – n.r.) nu au contact cu ei, ca în Ardeal. Mitul ăsta s-a răspândit în toată țara. Pornește de la niște probleme sociale: noi nu putem să ne acceptăm unii pe alții și trăim ghidându-ne după stereotipuri”.
Laura a fost într-o tabără la Cluj și povestește că nici nu a știut că unii dintre copiii de acolo erau maghiari: „Am fost de două ori în Cluj și n-am avut niciun fel de repulsie față de ei. Am intrat la final pe contul lor de Facebook și am văzut că erau maghiari. Și atunci mi-am pus întrebarea de ce e mitul ăsta cu ei că sunt nu știu cum”.
Înțelege că discriminarea nu ocolește pe nimeni, că așa cum maghiarii sau romii sunt discriminați, la fel de bine se poate întâmpla ca românii să fie ținta stigmatului public: „Mi-a povestit un prieten că a fost în Italia. Și era o promoție la înghețată, dar casierița i-a spus că promoția e doar pentru italieni, nu și pentru români. Mi s-a părut o chestie foarte urâtă, mi-a lăsat un gust amar”.
Acum, Laura se gândește la o idee de campanie prin care să încerce să rezolve o problemă existentă în comunitatea ei: „[La cursuri – n.r.] am văzut ce putem să facem noi în mod concret ca să oprim lucrurile astea. Ne-au arătat că ceea ce facem noi contează și că facem parte din societate”.
„Nu se leagă prietenii cu copiii romi”
La unele dintre cursurile organizate de CJI au participat și profesori de la mai multe licee din țară. Diana Cârnațiu, profesoară de limba română la liceul „Gheorghe Șincai” din Târgu-Mureș, spune că de multe ori copiii vin cu ideile preconcepute din familie: „Copiii repetă mecanic o idee. Dacă îl pui pe copil să analizeze ce a auzit, el va vedea că nu e așa. Trebuie ca ei să-și pună problema, ei să descopere prin întrebări un lucru: „Să moară toți de etnia cutare”, „De ce?”, „Păi nu știu”, „Dar de ce?”, „Păi toată lumea așa zice””.
În acel moment, rolul profesorului este să le spună că argumentul „toată lumea așa zice” nu e un argument, continuă ea.
În liceul la care predă sunt și elevi români, și maghiari și romi: „Copiii români și maghiari nu îi înjură pe romi. Nu li se creează o situație de discriminare pe față, dar nu sunt relații de apropiere. Dacă stau lângă un coleg țigan nu se feresc, dar nu sunt apropiați. Nu se leagă prietenii”.
Profesoara din Târgu-Mureș completează că există idei preconcepute extremiste de-o parte și de alta, dar că procentul extremiștilor este mic: „Sunt prea puțini ca să instige. Majoritatea nu va putea fi determinată”.
Copiii au învățat ce au voie și ce nu au voie să facă pe internet. Foto: Andreea DogarCopiii au învățat ce au voie și ce nu au voie să facă pe internet. Foto: Andreea Dogar
„E o ură puternică pe maghiari. Ne-a șocat foarte tare”
Ioana Avădani, director executiv al Centrului pentru Jurnalism Independent, arată că nu presa este vinovată de apariția stereotipurilor: „Stereotipurile există în societate: la școală, acasă, la profesorul care spune „Dacă ai un țigan în clasă ți-a stricat toată clasa””.
În cadrul cursurilor anti-discriminare și anti-xenofobie ținute în cele 10 orașe, directorul CJI a avut ocazia să discute liber cu foarte mulți elevi de liceu: „Unii ziceau „De ce intră copiii romi pe locuri speciale”, „Noi muncim și ei nu muncesc”. Începi să le spui că nu iau din locurile lor, că intră pe locuri speciale. Sunt foarte porniți mai ales pe copiii cu dizabilități intelectuale [cum că] profesorii îi tratează cu indulgență. Interesul e să le răspunzi la întrebările lor. Copiii chiar nu au un cadru în care să li se răspundă. La clasă e la clasă. Cu acești copii nu vorbește nimeni: nici acasă, iar profesorii nu au timp. Cred că asta e marea lipsă. Și se trezesc rasiști și intoleranți fără să vrea să fie așa”.
„În Focșani și Botoșani e o ură puternică pe maghiari. Ne-a șocat foarte tare. Am întrebat: „Câți maghiari ai văzut?”, „Niciunul”, „Atunci de unde știi?”, „Mi-a spus mama, am văzut la televizor”. E o ură viscerală: „De ce să-și pună steagul? E țara noastră, să vorbească limba română””, povestește Cristina Lupu, coordonator de programe în cadrul CJI.
„Probabil că 100 au trecut ca gâsca prin apă. Din ceilalți se vor distinge activiștii”
În ultimele luni, peste 200 de liceeni din 10 orașe din România – Alexandria, Slobozia, Babadag (acestea 3 au comunități mixte româno-rome), Bistrița, Târgu-Mureș (comunități româno-maghiare), București, Focșani, Botoșani și Craiova – au participat la cursurile ținute de reprezentanții Centrului pentru Jurnalism Independent.
„Este picătura chinezească. Nu e nimeni atât de naiv încât să-și imagineze că dacă am ținut cursuri cu 200 de copii, discursul public din societate se va îmbunătăți. Probabil că 100 din ei au trecut ca gâsca prin apă. Din ceilalți se vor distinge activiștii, cei care vor lua atitudine în mod deschis”, consideră Avădani.
„Au învățat ce sunt „Constituția”, drepturile omului, cum funcționează statul, ce sunt minoritatea și majoritatea, cum funcționează mass-media, ce e interesul public, cum funcționează rețelele de socializare, ce ar trebui să facă și ce nu pe net, care sunt legile, la ce se expun. Au aflat despre discursul incitator la ură, despre violența domestică. Ideea e să vadă responsabilul în autoritate, în proasta politică socială și nu în etnie”, explică Lupu.
În ceea ce privește discursul incitator la ură de pe internet, copiilor li s-a spus ca, pe paginile pe care le gestionează, să șteargă astfel de comentarii.
La final de proiect, elevii vor concepe campanii sociale. Foto: Andreea DogarLa final de proiect, elevii vor concepe campanii sociale. Foto: Andreea Dogar
„Să știe că au și putere, dar și datoria de a schimba lucrurile”
La finalul proiectului, copiii vor concepe campanii (online, de afișaj stradal etc) prin care să schimbe o problemă socială (legată de discriminare, xenofobie, discurs incitator la ură sau violență domestică). Toți cei 200 de copii pot propune campanii, iar în echipe pot fi și copii care nu au participat la cursurile CJI. O echipă va fi alcătuită din 3 copii și un profesor: „Ideea este ca profesorii să lucreze în paralel cu copiii, să nu-i lase pe copii descoperiți dacă vor vrea să realizeze campanii care vor merge împotriva curentului local”.
„Nu ne așteptăm acum ca ei să rezolve neapărat lucrurile, dar măcar să se implice. Să știe că au și putere, dar și datoria de a schimba lucrurile care nu le convin”, spune Avădani.
Cele mai bune 3 idei de campanii vor deveni realitate și vor fi puse în practică, iar elevii și profesorii care le-au gândit vor fi premiați cu o excursie de o săptămână în Norvegia. „Un juriu alcătuit din norvegieni și români va selecta cele mai bune 3 proiecte care vor fi puse în practică”, arată Lupu.
Profesorii au participat și ei la unele dintre cursurile CJI pentru ca, după terminarea proiectului, să poată să le prezinte elevilor informații similare în cadrul orelor de dirigenție.
Proiectul CJI este realizat în parteneriat cu organizația norvegiană Norsensus Mediaforum și este finanțat prin granturile SEE 2009 – 2014, în cadrul Fondului ONG în România. Aceste fonduri sunt oferite de Norvegia, Islanda și Liechtenstein, țări care nu sunt membre ale Uniunii Europene, dar care sunt interesate de reducerea diferențelor economice și sociale din Europa.
„Fără o societate diversă nu vom avea niciodată o democrație”
Heidi Biseth, profesor la Buskerud and Vestfold University College din Norvegia, specializată în pregătirea cadrelor didactice pentru domenii precum democrație, drepturile omului și multiculturalism, precizează că România nu este singura țară din lume unde există discriminare: „Discriminarea există în toate țările, doar că formele ei variază".
Biseth consideră că problemele economice reprezintă cauza principală care duce la apariția discriminării: „Ori de câte ori există probleme financiare, atunci ai de-a face cu multă discriminare”.
Deoarece România nu are o imagine prea bună în Europa în momentul de față, o parte a societății tinde să găsească oameni spre care să arate cu degetul, consideră ea: „Găsești pe cineva pe care să-l calci în picioare, pe cineva care „este mai rău decât tine”. Îți spui „Sunt rău, dar nu chiar atât de rău ca țiganii””.
"Avem nevoie de o societate diversă. Dacă nu avem o societate diversă, nu vom avea niciodată o democrație", apreciază Biseth.