UK Bookmakers

Cum poţi să te ''droghezi'' fără să foloseşti substanţe interzise. Metode inedite prin care se pot crea stări alternative de conştiinţă

Scris de Alexandru Voiculescu. Posted in Social


Este bine-cunoscut faptul că tot ce vine din exterior este procesat de creier, iar dacă acesta este influenţat în vreun fel, şi percepţia va fi schimbată. Acest lucru se poate realiza cu ajutorul unor substanţe precum LSD-ul, dar şi cu ajutorul unor tehnici care au marele avantaje de a fi legale şi la îndemâna (aproape) oricui.
O astfel de metodă a fost elaborată de Heather Hargraves, care studiază aplicaţiile terapeutice ale stărilor alternative de conştiinţă la University of Western Ontario, scrie IFL Science.
Cercetătoarea şi-a îndreptat atenţia către undele cerebrale theta, care sunt asociate intuiţiei. Astfel, dacă acestea sunt puternice, individul este intuitiv şi concentrat spre sine. De aceea, se crede că acestea sunt cheia pentru experienţele psihedelice. Hargraves doreşte să creeze un medicament legal care să ducă la creştere în intensitate a acestor unde theta.


Mai mult decât atât, cercetătoarea susţine că oamenii îşi pot controla propriile unde cerebrale, ceea ce ar folosi pacienţilor în tratarea depresiei şi anxietăţii prin controlarea undelor alfa şi beta care au o intensitate ridicată la aceste condiţii.

Aşadar, Hargraves a creat o nouă tehnică numită neurofeedback în care pacienţii se relaxează şi îşi golesc mintea, asemenea meditaţiei, dar spre deosebire de aceasta, pacienţii îşi pot observa fluctuaţiile undelor în timp real, cu ajutorul aparaturii de specialitate.

Pentru cei care nu au acces la aparatură sofisticată, există metode mai simple. În anii '70, când s-au interzis multe dintre drogurile psihedelice, doctorul ceh Stanislav Grof a dezvoltat o metodă prin care să se poată crea stările de conştiinţă în mod legal şi natural. Astfel, a creat ceea ce se numeşte „respiraţie holotropică”, ce include o serie de tehnici de respiraţie, exerciţii fizice şi muzică menite să inducă stările alternative ale conştiinţei.

Un studiu recent care a implicat 11.000 de pacienţi a scos la iveală că 82% dintre aceştia au avut experienţe „transpersonale”, caracterizate printr-o pierdere de simţ de sine.

Realitatea virtuală, domeniul secolului XXI, poate fi o cale pentru inducerea acestor stări. Studiile au arătat că „deschiderea” câmpului vizual periferic şi oferirea unui câmp de 180 de grade induce o stare de relaxare şi reduce anxietatea.

Altă metodă este de a avea un anumit sunet de o anumită frecvenţă într-o ureche şi alt ton de o frecvenţă diferită în cealaltă. Când se întâmplă acest lucru, creierul generează un al treilea ton care este egal cu diferenţa de frecvenţă dintre cele două. Spre exemplu, dacă într-o ureche se aude un sunet/notă cu o frecvenţă de 420 Hz, iar în cealaltă un sunet de 430 Hz, creierul va genera o notă de 10 Hz. Prin concentrarea la acest sunet, este posibilă sincronizarea undelor la această frecvenţă şi se poate schimba starea de conştiinţă.

http://www.descopera.ro/stiinta/16801102-cum-poti-sa-te-droghezi-fara-sa-folosesti-substante-interzise-metode-inedite-prin-care-se-pot-crea-stari-alternative-de-constiinta

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2017