UK Bookmakers

DEPRESIA: Rupe bariera tăcerii

Scris de DSP. Posted in Social


Direcţia de Sănătate Publică a Judeţului Maramures organizează în perioada 07 – 17 aprilie 2017 activităţi de informare şi conştientizare a populaţiei referitoare la depresie.
Depresia constituie o provocare redutabilă la adresa sistemelor de sănătate din Europa. Costurile personale, sociale şi economice ale acestei maladii, precum şi faptul că peste 50% dintre persoanele afectate nu beneficiază de tratament, deşi acesta este ieftin şi disponibil, fac din depresie o problemă de sănătate publică majoră, cu atât mai mult cu cât afecţiunea este un puternic factor de risc pentru suicid. Femeile prezintă un risc de două ori mai mare de a traversa un episod depresiv, comparativ cu bărbaţii.
Organizatia Mondiala a Sanatatii estimează că, la nivel mondial, există mai mult de 300 de milioane de persoane afectate  (reprezentând  4,4%  din  populaţia  globului). 

Pe  continentul  european,  peste  40  de milioane de persoane suferă de tulburări depresive, iar în România, prevalenţa este estimată la 5% din populaţia generală (931000 de cazuri).
La nivelul judeţului Maramures datele relevă următoarea situaţie privind depresia : in anul 2016 s-au inregistrat 2120 cazuri noi de depresie din care  1379 cazuri  in mediul urban si 741 cazuri in mediul rural . Din totalul de 2120 cazuri noi 1416 au fost femei, reapartizarea pe medii fiind urmatoarea : 938 cazuri in mediul urban si  478 cazuri in mediul rural.
 Datele statistice sunt relative având în vedere faptul că o multitudine de cazuri rămân nediagnosticate, fie datorită lipsei unor cunoştinţe cu privire la simptomatologia de debut a bolii, fie datorită neprezentării la medic din considerente subiective, diagnosticul unei boli psihice constituind, în mod empiric, un stigmat.
Este evident că una dintre priorităţile actuale în lupta împotriva depresiei este să ne asigurăm că populaţia, politicienii şi furnizorii de servicii medicale înţeleg pe deplin atât dramatismul acestei patologii, cât şi beneficiile depistării în timp util a tulburărilor depresive. În scopul conştientizării acestei probleme de sănătate publică şi al îmbunătăţirii nivelului de cunoaştere de către populaţie a mijloacelor prin care poate fi prevenită, Ziua Mondială a Sănătăţii din acest an este dedicată depresiei.
Prin activităţile preconizate, dorim să sensibilizăm populaţia generală asupra magnitudinii acestei probleme de sănătate publică, asupra recunoaşterii timpurii a simptomelor depresiei, dar şi asupra necesităţii depăşirii barierelor care blochează accesul la ajutorul de

specialitate, dintre acestea cea mai importantă fiind stigmatizarea socială asociată afecţiunilor mentale.
Cu acest prilej, promovăm sloganul OMS „Depresia: să stăm de vorbă” şi materialele informative aferente aflate pe website-ul:http://www.who.int/campaigns/world-health- day/2017/en/ .
Ministerul Sănătăţii, prin Institutul Naţional de Sănătate Publică, asigură coordonarea la nivel naţional a acestei campanii.

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2017