UK Bookmakers

CFR a primit amendă pentru că nu a restaurat monumentul istoric Gara Mărăşeşti

Scris de DN. Posted in Justitie


CFR a primit o amendă contravenţională de 4.000 de lei pentru nerespectarea obligaţiilor cu privire la conservarea clădirii istorice, aşa cum era prevăzută în lege.

În luna decembrie 2015 reprezentanţii Direcţiei Judeţene pentru Cultură Vrancea au efectuat un control în vederea constatării stării de conservare a monumentului istoric ”Gara Mărăşeşti”. Agenţii au constatat că monumentul istoric se află într-o stare de degradare avansată, proprietarul fiind sancţionat contravenţional cu avertisment, relatează Mediafax.

De asemenea, cu această ocazie s-a dispus ca, în termen de 90 de zile, proprietarul să transmită Direcţiei Judeţene pentru Cultură Vrancea documentaţia tehnică necesară obţinerii avizului specific Legii nr. 422/2001 pentru lucrări de conservare, consolidare şi restaurare/reparaţii curente şi de întreţinere a monumentului istoric. La data sancţionării cu avertisment, proprietarul monumentului istoric a comunicat Direcţiei Judeţene pentru Cultură Vrancea demararea procedurii de achiziţie a lucrărilor de reparaţii la Gara Mărăşeşti, procedură anulată ulterior în cursul anului 2016.



De asemenea, CFR SA a comunicat în lunile februarie şi iunie 2017 faptul că reabilitarea şi modernizarea gării au fost incluse în programul companiei de modernizare a staţiilor de căi ferate până în anul 2018.

În luna iunie 2017, reprezentanţii Direcţiei Judeţene pentru Cultură Vrancea au efectuat un nou control şi au constatat că nu a fost luată nici o măsură concretă de remediere a stării de degradare avansată a monumentului istoric.

Drept urmare, în data de 14 iunie 2017, având în vedere nerespectarea de către proprietar a obligaţiilor privind efectuarea lucrărilor de conservare, consolidare, restaurare, reparaţii curente şi de întreţinere a monumentului istoric, prevăzute în art. 36, lit. b din Legea 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice, s-a dispus sancţionarea cu amendă contravenţională în valoare de 4.000 de lei, conform prevederilor art. 55, alin.1, lit. b şi alin. 2 din Legea nr. 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice.

CFR - Sucursala Regională Galaţi a fost amendată de către Direcţia Judeţeană pentru Cultură Vrancea şi în anul 2016, cu amendă în valoare de 8.000 de lei, pentru nerespectarea obligaţiilor prevăzute de Legea 422/2001 privind protejarea monumentelor istorice în cazul Gării Odobeşti, sancţiune împotriva căreia proprietarul a depus plângere contravenţională, aflată în prezent pe rolul instanţelor de judecată.

http://www.descopera.ro/dnews/16467194-cfr-a-primit-amenda-pentru-ca-nu-a-restaurat-monumentul-istoric-gara-marasesti

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2017