Război contra românilor în Calabria. Reuniune de urgentă a autoritătilor locale: "Alarmă socială"

Scris de rgnpress.ro. Posted in Justitie


Autoritățile locale din Corigliano Calabro, localitate în provincia Cosenza, au luat decizia de intensificare a controalelor forțelor de ordine, după seria de incendii care au afectat numeroase vehicule din proprietatea unor muncitori bulgari și români, scrie Gazzetta del Sud.

Decizia a fost luată pe timpul unei reuniuni care s-a ținut pe 28 octombrie la Palatul Prefecturii din Cosenza.

Situația a fost definită de autorități drept "alarmă socială". La întâlnire, prezidată de prefectul din Cosenza, Gianfranco Tomao, au luat parte primarul localității Corigliano, Giuseppe Geraci, comandantul provincial al carabinierilor, col. Giuseppe Barncati, președintele consiliului local, Pasquale Magno, comandantul Poliției municipale, Luigi Greco și comandantul Companiei de carabinieri din Corigliano, căpitanul Paolo Rubbo.

Val de atentate

În ultima vreme, începând din luna august, la Corigliano Calabro, localitate în zona de origine a celei mai temute mafii din Italia, 'Ndrangheta, au fost incendiate zeci de mașini, dintre care cele mai multe ale unor români.

Iată ce scrie site-ul de știri coriglianocalabro.it despre un asemenea eveniment, din data de 25 octombrie: «Continuă valul de incendii nocturne ale unor mașini sau furgonete din proprietatea unor cetățeni străini. Ultimul episod, în ordinea timpului, a avut loc noaptea trecută, în jurul orei 2, în cartierul Schiavonea în via Euclide. O mașină Mazda din proprietatea unui român, C.C. de 37 de ani, a fost transformată într-un morman de fiare. Pompierii din Rossano ajunși la fața locului nu au putut face nimic pentru a împiedica flăcările să devoreze autovehiculul.

Pompierii nu au găsit urme care să demonstreze originea intenționată a incendiului, dar este clar că pista atacului criminal este cea urmărită de carabinieri.

Mulți se întreabă dacă focul trebuie pus în legătură cu alte incendii din ultimele zile. Potrivit unor observatori atenți, și incendierea Mazdei face parte din așa-numita strategie de "afară cu lucrătorii străini din Corigliano", pe care lumea interlopă locală a decis să o pună în aplicare în ultimele zile.

Criminalitatea din zona Sibari (granița dintre Puglia și Calabria - n.r.) se pare că nu vrea să mai tolereze prezența, tot mai numeroasă, de lucrători agricoli străini. Această strategie de intimidare contra acestora va duce la rezultatele sperate? Astăzi e foarte dificil de a da un răspuns net, dar e clar că dacă actele de acest vor continua, ceva rezultate vor produce. Un rol determinant pentru a face să eșueze acest plan este ceea ce vor reuși să facă forțele de ordine, care oricum, țn ciuda gravelor probleme legate de personal și de lipsa mijloacelor țntr/un teritoriu de competență foarte vast, fac imposibilul.»

Pe 19 octombrie, același jurnalist scria despre o altă incendiere a unei mașini din proprietatea unui cetățean român. Incendierea a avut loc în localitatea Fabrizio, în via Bucarest: «Era cu puțin trecut de ora 1.30 noaptea trecută când un incendiu a distrus complet automobilul Renault Espace al lui D.C., cetățean român de 43 de ani. Mașina românului era parcată în fața casei când în inima nopții bărbatul a fost trezit de explozia cauciucurilor mașinii Renault. A încercat să intervină pentru a stinge flăcările, iar cineva a chemat pompierii.

Dar mașina a fost complet distrusă în puține minute, sosirea pompierilor de la Rossano nu a folosit, din păcate la limitarea daunelor. La fața locului au sosit și carabinierii. Pompierii nu au găsit urme de lichid inflamabil, dar este clar că pista este aceea a unei organizații criminale.»

Război

În data de 22 octombrie, același site a titrat "Război la Corigliano" (Guerra a Corigliano). Articolul, ilustrat cu fotografiile mașinilor incendiate, începea astfel: «De acum la Corigliano a izbucnit războiul. Zeci de mașini arse în trei zile.»

Multe din incendieri au avut loc în centrul istoric, astfel că primarul Giuseppe Geraci, ales în iunie pe listele de centru dreapta, a dat un comunicat în care a condamnat "actele criminale": «Noul act criminal înregistrat noaptea trecută în apropiere de Piazza Compagna la Corigliano Centro, ne indignează ca administratori ai acestui oraș, dar mai ales ca cetățeni. În această dimineață personal m-am dus la fața locului unde am văzut mijloacele distruse de flăcări, ca și daunele suferite de unul dintre cele mai antice clădiri din oraș: Palazzo Abenante. (...)»

Ce s-a întâmplat în acea seară? Era ora 2 noaptea, când locuitorii din piazza Compagna au fost treziți de câteva explozii și de un fum negru dens: ardea un furgon Fiat Scudo, parcat lângă palatul Abenante. Furgonul aparținea unui zilier agricol român. De la el au luat foc alte trei mașini parcate în apropiere, un Peugeot 206 S.W., un Peugeot 206 - complet distruse - și un Fiat 600, care a suferit daune ușoare. Flăcările au cuprins și ușa palatului Abenante și care a fost complet distrusă.

De data aceasta, la fața locului a fost găsită o sticlă cu lichid inflamabil. «Ce se întâmplă? Apar primele ipoteze. Criminalitatea organizată locală nu mai este de acord cu numeroasa prezență de lucrători agricoli străini. Această prezență, de fapt, împiedică posibilitatea lucrătorilor locali de a găsi locuri demuncă pe câmpuri. De aici "decizia" de a-i determina pe străini să plece, pentru că aici trebuie să lucreze doar localii. Este clar că dacă această idee este a mafiei locale, valul de acte intimidatorii nu se va opri, ba dimpotrivă, din păcat, va continua, cu toate consecințele care sunt ușor de imaginat.», scrie coriglianocalabro.it.

Comentariile coriglianezilor

Comentariile de pe site sunt elocvente pentru atmosfera din localitate. Iată câteva comentarii: «Unii se plâng că localitatea e plină de străini. Mai întâi îi găzduim, le închiriem casele la negru, îi punem să muncească în locul nostru în timp ce noi luăm șomajul, acum că încep să ia comanda, nu ne mai convine? Aceasta se știa, că vin în număr mare, că sunt nemiloși, că nu pot fi controlați, să încercăm să ne unim, cum au făcut în alte orașe italiene, și să-i alungăm.»

«Atenție, băieți, criminalitatea locală a fost înlocuită, localitatea noastră este în mâna bandelor organizate de români și albanezi, aceștia controlează prostituția și sectorul agrumicol, dacă un lucrător coriglianez vrea să muncească, trebuie să treacă prin aceste cooperative, gestionate de criminali străini.»

«Aveți dreptate. De-acum e un război unde partea care pierde suntem noi. Suntem invadați de străini fără ocupație care caută în gunoaie, care fură, care își fac mendrele în orice colț și sosesc continuu.»

http://www.rgnpress.ro/rgn_13/index.php?option=com_content&view=article&id=11359:-rzboi-contra-romanilor-in-calabria-reuniune-de-urgen-a-autoritilor-locale-qalarm-socialq-&catid=70:reportaj&Itemid=106

Share

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2024