UK Bookmakers

Franceza, limba ştiinţei şi a inovaţiei. Elevii de liceu din Transilvania concurează pentru Premiile CFA

Scris de Mihaela DOBROIU. Posted in Educatie


Liceenii din toată Transilvania sunt invitaţi să participe la una dintre cele mai prestigioase competiţii şcolare: Premiile CFA, oferite de Cluburile Francofone de Afaceri din Cluj şi din Sibiu. Organizatorii se aşteaptă ca în competiţie să se înscrie adolescenţi şi tineri din peste 90 de unităţi şcolare. Evenimentul a ajuns la cea de-a doua ediţie. Prima ediție a reunit francofoni pasionați de IT, tehnică și design, competiţia evidențiind capacitățile participanților și punând bazele unor viitoare colaborări între firme și elevi.

De ce temele pentru acasă sunt o povară pentru elevi? Greșelile frecvente pe care le fac dascălii și părinții

Scris de TL. Posted in Educatie


Elevii din România afirmă că alocă șapte ore pe săptămână pentru temele de acasă, în comparație cu 14 ore pe săptămână, atât cât alocă elevii din Shanghai (China), cel mai performant sistem de educație din lume, potrivit studiilor Programului pentru evaluarea internațională a elevilor (PISA), realizate de Organizația de Cooperare și Dezvoltare Economică (OECD). Conform analizei, timpul acordat de elevi pentru temele de acasă a scăzut, în medie, cu o oră pe săptămână la elevii de 15 ani, în perioada 2003 - 2012. Specialiștii în educație pun scăderea numărului de ore alocat pentru teme, pe seama răspândirii accesului la Internet și a folosirii acestuia mai mult ca o unealtă de divertisment și mai puțin ca un mijloc educativ.

Nelămuriri la început de an școlar. Profesorii nu știu ce să facă în cazul copiilor care nu vor merge la orele de Religie

Scris de TL. Posted in Educatie


Începerea anului școlar readuce în actualitate o problemă care se contura încă de acum câteva luni. Cadrele didactice nu știu ce vor face în cazul copiilor care nu au făcut cerere pentru a participa la orele de Religie. "Am fost în şcoli şi procedura este neclară pentru că trebuie să se asigure un cadru pentru elevii care nu merg la Religie. La clasele I-IV când vine profesorul de religie, nu ar fi probleme pentru că învăţătoarea este liberă şi-i poate duce pe copii într-o altă sală de clasă pentru a face ce doreşte. Problema este la V-VIII. Acolo este mai greu să prinzi un profesor care să aibă oră liberă şi care îi poate duce la sala de lectură, spre exemplu", a declarat pentru RomaniaTV.net Iulian Cristache, preşedinte Federaţia Naţională a Asociaţiilor de Părinţi din Învăţământul Preuniversitar.

Vacanța de iarnă a fost prelungită cu o săptămână. Când începe vacanța de vară

Scris de TL. Posted in Educatie


Ministerul Educației a modificat structura anului școlar 2015 - 2016, cu numai câteva zile înainte de începerea cursurilor. Potrivit ordinului nr. 5.097, publicat în Monitorul Oficial joi, pe 10 septembrie, vacanța de iarnă va avea trei săptămâni, față de două, câte erau prevăzute în calendarul aprobat inițial, iar vacanța de vară va începe aproape de 1 iulie. Mai târziu vor termina cursurile și elevii din clasele terminale, care trebuie să se pregătească pentru susținerea examenelor naționale. Judecând după noile informații, și calendarul testărilor, pentru anul viitor, ar trebui să fie ușor diferit comparativ cu 2015.

Candidații de 10 de la Bac și EN 2015 își primesc, în sfârșit, premiile promise de Ministerul Educației. Lista beneficiarilor

Scris de TL. Posted in Educatie


Cei 10 elevi prahoveni care au obținut media maximă, anul acesta, la Evaluarea Națională și bacalaureat, vor intra, în sfârșit, în posesia premiilor promise de Ministerul Educației încă de la începutul lunii iulie. Cel mai probabil, premiera va fi făcută abia acum dat fiind că era nevoia ca și a doua sesiune a Bac-ului să se încheie, pentru a se definitive lista beneficiarilor aceste recompense. “În conformitate cu OMECS nr. 4654, din 30.07.2015, privind acordarea de stimulente financiare absolvenților care au obținut media 10 la evaluarea națională pentru absolvenții clasei a VIII-a din anul 2015 și la examenul de bacalaureat, sesiunea iunie-iulie 2015, Inspectoratul Școlar Județean Prahova organizează o festivitate în cadrul căreia vor fi premiați un număr de 8 elevi absolvenți ai clasei a VIII-a și 2 elevi absolvenți ai clasei a XII-a.

Facultățile închid 86 de specializări! Iată lista completă

Scris de Mihaela Barbu. Posted in Educatie


De la an la an numărul tinerilor care ies de pe băncile liceului cu diplomă de bacalaureat se micşorează. Ca urmare firească, sunt tot mai puţini cei care pot urma studii superioare, astfel că tot mai multe facultăţi ajung în “faliment”.

Criza candidaţilor loveşte 35 de universităţi de stat din ţară (dintr-untotal de 55), care vor închide, începând din următorul an universitar, 86 de specializări. Programele de studii lichidate au ca domeniu de licenţă sănătatea, administrarea afacerilor, economie, ştiinţe politice, istorie, contabilitate, finanţe, inginerie, marketing sau arte.

Pregătiri pentru noul an școlar. Înscrierea se face FĂRĂ ANALIZE MEDICALE

Scris de Ioana Stroe. Posted in Educatie


În pragul începerii noului școlar, autoritățile au decis că analizele medicale nu mai sunt obligatorii la înscrierea copiilor la școală sau grădiniță. Mulți părinți le-au plătit însă, înainte ca noutățile să fie făcute publice, iar alții sunt în dilemă, pentru că modificările au apărut foarte târziu și abia sunt transmise în unitățile de învățământ, unde lucrurile sunt destul de confuze în acest moment.
Niciun început de an școlar fără emoții inutile, alergătură și semne de întrebare.

Manuale gratuite și pentru elevii din clasele a XI-a și a XII-a

Scris de TL. Posted in Educatie


Elevii din clasele a XI-a și a XII-a ar putea beneficia gratuit de manuale, din această toamnă. Anunțul făcut de ministrul Educației, Sorin Cîmpeanu, este un răspuns la demersul Consiliului Național al Elevilor, care a și reacționat imediat. “Datorită discuțiilor purtate, în ultimele două săptămâni, de către reprezentanții Consiliului Național al Elevilor (CNE) și ai Asociației Elevilor din Constanța (AEC), cu cei ai Ministerului Educației și Cercetării Științifice (MECȘ), în data de 28.08. a.c., în cadrul unei emisiuni televizate, domnul Sorin-Mihai Cîmpeanu, ministrul educației, a declarat că în această toamnă vor beneficia de manuale și elevii din clasele a XI-a și a XII-a, pentru prima dată de la intrarea în vigoare a Legii Educației Naționale nr. 1/2011.

Scolile, obligate sa tina evidenta copiilor cu parinti plecati in strainatate. Mesajul sfasietor al unui baiat de doar 9 ani

Scris de PTV. Posted in Educatie


350.000 de copii care au cel putin un parinte plecat la munca in strainatate cresc in singuratate si durere. Multi nu inteleg de ce mama si tata i-au parasit, devin agresivi si nu-i mai asculta pe cei din jur.
Guvernul a aprobat noi reglementari prin care acesti copii sa fie monitorizati permanent. Asistentii sociali sunt obligati sa-i supravegheze, sa stie ce note au la scoala si sa intervina, daca este cazul, sa-i ajute.

Subiecte Limba Română la Bac 2015, sesiune august

Scris de RL. Posted in Educatie


La primul subiect, elevii de la profilul Real au avut de răspuns la întrebări pe marginea poeziei Dor căzut, de Nicolae Labiș. La subiectul al doilea, cerința a fost realizarea unui text argumentativ de 150-300 de cuvinte despre importanța implicării tinerilor în activități umanitare.
La ultimul subiect, elevii au trebuit să redacteze un eseu de 600-900 de cuvinte despre particularitățile de construcție a unui personaj dintr-o nuvelă studiată.
Marți, 25 august, este programat testul la limba și literatura maternă.

The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2017