UK Bookmakers

Burse de 150.000 de lei pentru studii despre bere

Scris de BR. Posted in Economie


Centrul de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție anunță deschiderea celei de-a șaptea ediții a programului de burse pe tema efectelor consumului moderat de bere în raport cu sănătatea. Programul se adresează pasionaților de cercetare, care își pot depune proiectele până pe 15 aprilie 2018. Valoarea totală a burselor acordate este de 150.000 de lei.
În program se pot înscrie studenți aflați în an terminal la orice specializare de natură științifică (medicină, biologie, chimie), dar și la specializări conexe, precum nutriție, educație fizică sau științe sociale, masteranzi, doctoranzi sau post-doctoranzi din centre de învățământ superior sau centre de cercetare din România. De asemenea, programul se adresează și cadrelor medicale cu specializările diabet, nutriție, boli metabolice și cardiologie, dar și cadrelor didactice din învățământul universitar și post-universitar, care își pot coordona studenții pentru realizarea unui astfel de studiu.



De altfel, este necesar ca studenții aplicanți să beneficieze de un coordonator de proiect care să aparțină unei instituții de învățământ superior sau centru de cercetare din România și care să fie cel puțin asistent universitar sau cercetător științific. Aplicanții cadre medicale pot depune proiectul în nume propriu sau ca echipă de medici, fără un coordonator de proiect.

Pentru a aplica, cei interesați pot solicita un formular de înscriere la adresa de email Această adresă de email este protejată de spambots. Trebuie să aveți JavaScript activat ca să o puteți vedea. sau îl pot descărca accesând pagina www.beresanatatenutritie.ro, secțiunea "Burse de cercetare", pe care mai apoi îl completează și îl depun pe email până la data de 15 aprilie 2018.

Pentru a fi eligibile, studiile trebuie să aibă caracter de noutate și originalitate privind efectele consumului moderat de bere în raport cu sănătatea.

Detalii cu privire la procesul de înscriere, condițiile de eligibilitate, procesul de selecție și de realizare a studiilor după anunțarea câștigătorilor sunt disponibile în regulamentul oficial care poate fi accesat online, pe site-ul Centrului de Studii despre Bere, Sănătate și Nutriție.

http://www.beresanatatenutritie.ro/biroul-de-presa/newsletter/newsletter-45.aspx

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2017