UK Bookmakers

Scenariu sumbru al inginerilor constructori. În cazul unui cutremur puternic, Bucureștiul ar fi inundat. Care ar fi zonele cele mai afectate din Capitală

Scris de Răzvan Marinescu . Posted in Dezvaluiri


Lacul Morii ar putea îneca Bucureștiul în cazul unui cutremur major. Specialiștii spun că apa ar putea ajunge la câțiva kilometri distanță, până în cartierul Tineretului.
Aflat la doar 6 kilometri de centrul Capitalei, Lacul Ciurel reprezintă un adevărat pericol în cazul unui cutremur puternic, atrag atenția specialiștii. De altfel și pompierii iau în calcul un astfel de scenariu cumplit. Inginerii constructori spun că deși digul a fost construit în urmă cu mai bine de 30 de ani, lucrări de renovare nu s-au mai făcut.
„Dacă cutremurul este foarte mare atunci poate ceda și stăvilarul cât și barajul și această cantitate se poate revărsa și asupra orașului. Se văd plăci care au început să alunece”, afirmă Dan Trifu, inginer, pentru Digi 24.
Lacul se întinde pe 246 de hectare și are 14 milioane de metri cubi de apă.



În situația unei calamități în care cel mai negru scenariu luat în calcul de autorități s-ar îndeplini, iar barajul Ciurel ar ceda, am asista la o tragedie în sine spun specialiștii. Cantitatea uriașă de apă s-ar năpusti către Capitală și cu siguranță cele mai afectate ar fi blocurile din imediata apropiere.

„Dacă ar ceda stăvilarul atunci ar ceda și digul de protecție cu siguranță. Este clar, cartierul Grozăvești, cartierele joase, zona Eroilor, zona Parlamentului, zona Unirii, Timpuri Noi, cartierele Tineretului și Văcărești”, afirmă Dan Trifu, inginer.

Specialiștii de la Apele Române spun în schimb că barajul este verificat periodic.

„Această acumulare, barajul și digul au fost concepute și proiectate să reziste la un cutremur de 8,5 de scara richter. Acest baraj a trecut prin mai multe cutremure la fiecare mișcare seismică mai mare de 4 grade se face o inspecție post seism”, spune Mihai Georgescu, șef sistem hidrotehnic Dâmbovița.

Peste 1.500 de pompieri sunt antrenați să intervină în cazul unui dezastru.

„În zona aceasta avem tot ceea ce intră pentru descarcerări, cilindri hidraulici, foarfeci tăietoare, berbeci și perne ridicătoare. La ce le folosiți? Pentru ridicare plăcilor de beton care s-au prăbușit peste victime, pentru stabilizare, tăiere, echipament pentru alpiniști pentru intervenția la victimele surprinse la înălțime”, spune Achim Doru Unitatea Specială de Intervenții IGSU.

Barajul de pe lacul Morii are 15 m înălțime si o lungime de 7 kilometri.

https://www.activenews.ro/stiri-locale/Scenariu-sumbru-al-inginerilor-constructori.-In-cazul-unui-cutremur-puternic-Bucurestiul-ar-fi-inundat.-Care-ar-fi-zonele-cele-mai-afectate-din-Capitala-146278

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2017