UK Bookmakers

Și cuvintele nasc un poem

Scris de Daniel Luca. Posted in Cultura


Volumul de versuri Împlinirea cuvintelor de Ioan Romeo Roșiianu (Editura Grinta, colecția eCreator, Cluj-Napoca, 2017) vine însoțit de o versiune în limba italină (Adempimento delle parole), semnată de Rodica Vinău și Olimpia Danci și continuă cele două teme din volumul discutat anterior, Scrisori despre demoni și sfinți: iubirea și credința.
Dar nimic nu e simplu nici în iubire, nici în credință, trădările sau neîmplinirile fiind mereu prin preajmă. Însă nici iubirea nu poate exista fără credință, nici credința fără iubire.
Iar atunci când intervine un element de păgânitate, echilibrul se distruge („ultima femeie păgână a smuls Poetului o lacrimă rece / i-a luat sufletul și s-a pierdut desculță în noapte”).
Cuvintele sunt mesajul însuși, iar nașterea lor e grea („Se va naște-ntr-o mare de șoapte o slovă”), dar plină de bucurie întrucât scopul cuvintelor constă în ființarea poemului („va crește-n poem cât o liniște mare”).
Nimic nu e definitiv, nici măcar pecetea frumuseții (frumusețea florilor „durează puțin nici măcar o secundă / din larga scurgere a timpului nu durează”; frumusețea femeilor e asemănătoare cu a florilor: „toate femeile lumii le imită și se fac frumoase”; „nici frumusețea lor nu durează mai mult de-o secundă”).


Și totuși, frumusețea nu poate și nu trebuie să fie neglijată („Toate femeile vieții mele au fost flori o secundă”) și nici uitată („... și-a rămas amintirea / unei frumuseți în care nimeni nu mai crede”).
Pentru că adevărata frumusețe este cea interioară. Poate că uneori e trecută cu vederea („Pe cearceaful Poetului o virgină la suflet și-a lăsat / o amprentă de sânge și lacrimi”), dar imaginea și trăirea cu și prin suflet vin și revin permanent („urma trupului ei nestrivit de iubire / nu și-a pierdut contururile toate”).
Există un sentiment de repetabilitate („Toate femeile vieții mele au fost flori o secundă”), însă este vorba de o căutare perpetuă a unui ideal feminin („Repetabilă poveste cu flori frumoase și femei frumoase”).
Căutare iluzorie căci totul e o pierdere inutilă de timp („timpul uitat în clepsidrele sparte”), neconștientizată îndeajuns, fericirea fiind mult mai aproape („și tu habar n-aveai că-n tine / înmărmurește-o viață / și colcăie / (încă) o moarte știută!”). Iubirea este, așadar, o poveste de viață și de moarte („amintirea uscată pe altarul trăirii”), dar nimic nu o poate întrece în frumusețe („umbra-mbrățișărilor tale bântuie-n carnea-mi / înfiorându-mi dulce existența”).
Iubirea apare ca un mesager întru credință („icoana ta-mi crește-n priviri insomnii”; „să pot binecuvânta-nvierea la viață / ce mi-ai dat”). Femeia se transformă, așadar, într-o icoană, reprezentând în fapt deschiderea sufletului spre sublim, spre nemărginire, spre lumină ca o izbăvire („Lângă umărul Tău, Doamne / lumina-nviorează simțirea”; „Lângă umărul Tău, Doamne / venim cu viscolul vieții în mâini / să ne vindeci amiaza / să ne mângîi trezirea”).
Cu credință și iubire în suflet, omul își regăsește puritatea pierdută („după ploaie miroase frumos orașul / după slujba de Paște biserica e goală”; „după iertarea divină cu toții tânjim”).
Apropierea de Dumnezeu crește odată cu trecerea timpului („viața mea stă în continuare la pândă / până ieri nu-mi era tare teamă de moarte / astăzi mi-e mai mult decât ieri / mai puțin decât mâine îmi e”).
Dar lumina există, trebuind a fi acceptată și nu căutată („Vine o vreme când întunericul se stinge”), dar și trăită („să cântăm simfonia iubirii fie / și pe-o singură coardă de suflet”). Și moartea e primită acum cu seninătate („Nu-mi este frică de tine dragă Moarte / n-ai nimic nou ca să-mi mai iei / doar tu și Dumnezeu exiști în inima mea / numai voi sunteți certitudini într-o lume incertă!”).
Între timp, poemul se naște în toată frumusețea și seninătatea sa, plin de speranță, la mijirea zilei și a luminii („Poemul din vara aceasta se va naște dimineața iubito”).
Autorul mizează aici foarte mult pe repetiție. Însă aceasta e o armă cu două tăișuri: unul este ascuțit („am clădit din țărână și țărână voi fi / am clădit din țărână și țărână va fi / tot...”), iar altul mai tocit (dublarea versurilor „De-acum toți copacii se pot dezbrăca / în public umbra nu-mi mai face trebuință”; repetarea de patru ori a versului „Dacă n-ai fi fost tu ar fi fost altcineva în viața mea”).
Poezia lui Ioan Romeo Roșiianu este, prin urmare, una de viață și de moarte, de iubire și credință și vine cu un mesaj optimist, deși ar părea că suferința și durerea sunt precumpănitoare. Pentru că fericirea e mereu aproape, în micile bucurii ale vieții, repetabile în irepetabilitatea lor, și nu poate fi cumpărată.

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2017