UK Bookmakers

La Ulmeni, cultura este la ea acasă

Scris de Ioan ARDUSĂDAN. Posted in Cultura


Iată căci azi, 30 septembrie anul Domnului 2017, unde ziua are 12 ore şi noaptea 12 ore, ne îndreptăm să ajungem la Centrul Cultural şi de Artă Ulmeni, amenajat, renovat prin grija tânărului şi harnicului primar Lucian Morar. Pe strada principală care străbate urbea oraşului de pe Someş sunt amplasate tonete, standuri cu obiecte de artizanat şi multe altele, motiv pentru care suntem nevoiţi să ocolim centrul urbei pe uliţe laterale, care trec printre lanuri de floarea-soarelui, de porumb şi cartofi, unde ulmenenii trudesc de zor la adunatul recoltelor deoarece este un timp prielnic. De remarcat că şi aceste uliţe (drumuri secundare) sunt îndreptate, netezite şi lărgite, spunându-i colegului meu de drum - distinsul profesor Gelu Dragoş - de legea aberantă existentă în momentul de faţă prin care primarii chiar dacă doresc să acceseze fonduri pentru reabilitarea şi asfaltarea lor nu pot deoarece acestea ţin de de o altă societate, numită „Drumuri şi Poduri”;

chiar dacă doresc să acceseze fonduri pentru dezvoltarea zonei, a industriei, acum totul e un fiasco, fiind la mâna celor de la centru, cei care dau ora exactă!
Intrăm în Centrul Cultural, director Angela Mereuţ, unde este un program în desfăşurare într-o atmosferă de spiritualitate, de românism, de continuare de tradiţii, AICI, la interferenţa dintre  Chioar şi Codru. Amfitrionul manifestării este dl. Milian Oros, vicepreşedinte al Ligii Scriitorilor Români, Filiala Maramureş, care cu un bun spirit de organizator, străduindu-se să împace pe toată lumea, dă cuvântul la toţii scriitorii şi poeţii prezenţi să citească din creaţiile lor: Florica Bud, preşedintele Cenaclului Scriitorilor Maramureş, Lucia Munteanu, Radu Ulmeanu, Marian Ilea, Viorel Pop, Iacob Oniga, Aurelia Oancă, Carmena Băinţan, Gelu Dragoş, Olimpia Mureşan, Ioan Meteş Morar Chelinţanu, Georgeta Cedică, Ioan Ardusădan şi Milian Oros.
În cuvântul de încheiere, care aparţine gazdei evenimentului din cadrul Zilelor oraşului Ulmeni dl. primar Lucian Morar, ne asigură de tot sprijinul moral şi material pentru realizarea unei Antologii în anul 2018 cu prilejul Centenarului Marii Uniri şi ne invită să gustăm din bunătăţile locului, să socializăm şi să ne propunem noi şi noi proiecte culturale!
Dumnezeu să ne ajute!

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2017