UK Bookmakers

1 Decembrie 1918 - Maramureșul și Marea Unire

Scris de Dr. Ilie GHERHEȘ . Posted in Cultura


„Seculii întru naționalitate”


Vorbind elogios la adresa Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, cu mare respect și față de multele și mărețele date de referință din istoria noastră, cu mândrie națională constatăm că, între toate a rămas să reverbereze astral, această zi magnifică. Într-adevăr este proba de foc a maturității noastre, moment nesimilar cu altele pe scala evoluției, egal doar cu sine. Acest unic eveniment s-a cristalizat în timp, izvorât fiind din însăși ființa nației române la care au lucrat  „seculii întru naționalitate ai tuturor românilor”: cronicarii, figura charismatică a lui Mihai Viteazul, Ștefan (Köröși) Crișan - ardeleanul moldovenizat care la 1807 invoca, pentru prima dată, numele de „Dacia” pentru întreg spațiul valah, bănățeanul Moise Nicoară, care la 1815 ridica la rang de teorie istorică fertilă - ideea panromânismului, Avram Iancu, Nicolae Bălcescu, Alexandru Ioan Cuza, Vasile Goldiș, George Pop de Băsești, Iuliu Maniu ș.a.

Toate aceste conștiințe ale vremurilor lor sunt doar câteva repere ale devenirii întru românitate, câțiva vectori convergenți ai conștiinței idealului național sacru - România dodoloață – deviză pe care Lucian Blaga, copil fiind, mărturisește că ar fi auzit-o clamată de către mulțimea bucuroasă care se întorcea de la Alba-Iulia, unde săvârșiseră Marele Act al Unirii.
Rămânând sub auspiciile aserțiunii că secolul al XIX lea, în ansamblul său, a fost caracterizat ca „secol al naționalităților” de către învățatul german Erich von Ranke, vom mai observa că ultimul său pătrar și începutul secolului de curând petrecut au însemnat un imens efort mondial de redistribuire a posesiunilor coloniale ale Marilor Puteri, de dezagregare a unor imperii, de coagulare și cristalizare a unor noi entități statale.  Pe un asemenea făgaș de desăvârșire a unității sale statale naționale s-a înscris, cu multă discernere istorică, intuind oportunitatea ivită și poporul român, împrăștiat, la acel moment epocal și crucial, în cuprinsul mai multor imperii, vecine Regatului României.



Constituirea Sfaturilor Naționale Române Locale

La apelul Consiliului Național Român Central din Arad, la 11 noiembrie 1918, la Sighet, capitala celui de-al treilea comitat al monarhiei bicefale austro-ungare, se constituie Sfatul Național Român al Comitatului Maramureș, într-un moment de mare și responsabil angajament politico-istoric și patriotic.
În cazul românilor din Austro-Ungaria, stat despre care se spunea că este un „uriaș cu picioare de lut”, românii n-au vrut să accepte statutul care li se pregătea, anume acela că ar fi un „popor fără soartă”, „decăzut din destin”; ci dimpotrivă, au hotărât să-și ia „soarta” în propriile mâini, ilustrând aserțiunea istorică potrivit căreia la acea dată, după aprecierea avizată a unui istoric, monarhia bicefală nu era decât: „…o armată mergând de soldați, o armată șezândă de funcționari, o armată în genunchi de popi și o armată târâtoare de denunțători”.1
Este știut faptul că în condițiile dezintegrării Austro-Ungariei pe cuprinsul fostului imperiu multinațional s-a creat un vid de autoritate, de putere dar, în același timp, foștii asupritori nu erau dispuși să renunțe prea ușor la vechile lor privilegii, încercând să împiedice cu orice preț instaurarea fragilelor dar mult prea motivatelor gărzi naționale române.
La apelul celor 17 membri ai comitetului provizoriu s-a trecut la organizarea Sfaturilor Naționale Române Locale, în fapt adunări plebiscitare prin care se prelua puterea de către români, de la vechile autorități austro-ungare și se preda gărzilor naționale locale. Ilustrativ în acest sens este și incidentul întâmplat în localitatea Petrova, din județul Maramureș, cu ocazia adunării locale de constituire a Sfatului Național Local, la care au participat peste 800 de „poporeni”: „Cei prezenți în numer de 40 inși foști glotași soldați a voit a depune jurământul, - inse strajameșterul jandarmilor din loc: Veisz Matyaș a oprit depunerea acestui jurământ  și apoi constituirea consiliului național din loc., a zis că și cu forța  și arma a opri orice constituire, pînă ce nu vom avea concesiune de la pretura Vișeului, - Dr. Vasile Filipciuc și Darie Vlad a spus acestui jandarm că n`avem lipsă de nici o concesiune, noi facem toate acestea pre bază legală, - numitul strajameșter a voit a deține pre Darie Vlad și Dr. Vasile Filipciuc și ne-au făcut responsabili pentru orice tulburare și ne-a relatat telegrafic la ministerul de interne  și a miliției a ungurilor, - noi am protestat contra acestui act violent și dur a jandarmului Veisz și pre el l`am făcut responsabil pentru tulburarea bunei înțelegere și a liniștei din comună, - s-a decis, ca acest protest să se trimită imediat. Președintelui cons. națio. loc. lui: Dr. Georgie Bilașcu - Budapesta, ca dînsul prin întrepunerea la Consiliul Național Român Central - să fie transpus numitul jandarm din comună, - să se mijlocească operarea personală a vicepreședinților și a consiliului local, - căci din contra - pacea va fi răsturnață în comună, - deci depunerea jurământului s-a amânat  pre timp mai acomodat și numai Darie Vlad preot român v. preș. al C.N.R. cu ocaziunea sfințirii tricolorului român a depus jurământul în biserică în mânele Dr. Vasile Filipciuc.” 2
Mai merită să amintim aici încă una din preeminențele istorice maramureșene, anume faptul că în Protocolul de la Petrova, din 17 noiembrie 1918, preotul Darie Vlad nota, între altele, că s-a intonat de către cei 800 de participanți cântecul „Deșteaptă-te române!” (și nu „Un răsunet”) - „imnul nostru național”.
În aceste adunări plebiscitare comunale sau zonale s-au ales delegații pentru adunarea națională română de la Sighet, din 22 noiembrie 1918, unde aveau să se „strângă” peste 5.000 de români, iar în unele cazuri au fost desemnați chiar delegații cu „credențional”, adică cu puterea de a decide și de a vota în numele localităților pe care le reprezentau, în chestiunea națională, pentru Marea Adunare Națională din 1 Decembrie 1918.
O astfel de întrunire s-a ținut și în Sat-Slatina (azi Ucraina) în 14/27 noiembrie 1918 când, printre altele, s-au ales pentru Alba-Iulia, doi delegați cu credențional (Mihail Dan din Apșa de Mijloc și Ilie Filip din Apșa de Jos), ca reprezentanți ai celor două localități, precum și trei delegați reprezentanți ai unor organizații: (N. Nedeliu, protopop în Biserica Albă, reprezentant al clerului greco-catolic, Ioan Bilțiu-Dăncuș din partea Reuniunii Învățătorilor și Florentin Bilțiu-Dăncuș, reprezentantul Gărzii Naționale Române.3 Ca un amănunt de suflet, se cuvine să amintim că drapelul tricolor românesc sfințit în Slatina și purtat de către românii din dreapta Tisei la Alba-Iulia a fost găsit păstrat cu sfințenie în perioada interbelică, în altarul bisericii greco-catolice din Slatina, de către cărturarul Gheorghe Vornicu. Atât acest drapel al românilor maramureșeni din dreapta Tisei, cât și celelalte stindarde purtate de delegații Maramureșului au fost confecționate dintr-un val de pânză tricoloră adusă de către  Florentin Bilțiu-Dăncuș de la Arad, de la tribunul Vasile Goldiș, drept donație. Ulterior, la Baia-Mare delegației maramureșenilor li s-a mai făcut cadou un drapel național de către egumenul din Bixad, care s-a dovedit a fi acela mai mare din toată adunarea, la fel și stegarul, cel mai înalt.
Drapelul sighetenilor pe care a jurat președintele Sfatului Național Comitatens, avocatul dr. Vasile Chindriș, sub cuvânt de învățătură și sfințenie al preotului din Săpânța, Simion Balea, în ziua de 22 noiembrie 1918, a fost brodat de către surorile Mihalyi de Apșa; opt fete domnișoare, între 13 și 30 de ani, care au fost amenințate apoi de către câțiva unguri din oraș că vor fi spânzurate cu franjuri din acesta. N-a fost să fie așa. Dimpotrivă! 4

Drumul, cu carele, spre Alba-Iulia

Odată constituită delegația maramureșenilor a pornit spre Cetatea Unirii. Drumul peste Gutâi este descris în paginile organului Sfatului Național Român., „Sfatul”, de către profesorul Ion Bilțiu-Dăncuș și capătă, adeseori, aspecte de epopee, fiind presărat cu evenimente impresionante.
Sub pana lui Ion Bilțiu-Dăncuș, drumul spre Alba-Iulia devine un ritual de inițiere, iar actorii călători vorbesc și acționează în termeni de protocol, consacrând cu orice gest și orice acțiune parcă ceva pentru viitor: „La apelul Consiliului Național Român Central, ca tot cercul electoral unde locuiesc români să se reprezenteze la Adunarea Națională de la Alba-Iulia - prevăzuți cu credenționalele cercului Sighet și cu ale Reuniunei Învățătorești și Florentin Biltz-Dăncuș cu credenționalul corpului ofițeresc român maramurășan am plecat din Sighet 7 inși, în frunte cu dr.-ul Vasile Kindriș - președintele Sfatului nostru comitatens… am plecat joi, în 28. Nov. st. n., la 8 ore dimineața.” 5
Așteptați în Berbești de către bravul student Ilie Lazăr din Giulești, acesta le spune că berbeștenii au plecat deja, iar delegația sighetenilor este așteptată și primită în „ovații” și „îmbrăcați toți sărbătorește”. Totodată „văduva Lazăr” i-a așteptat cu un dejun bogat - „pentru care se mulțumește”.
În continuare cronicarul nostru ad-hoc ne istorisește: „Cântând am plecat pe 3 care”, iar prin toate satele „Românii le făceau ovații însuflețite. Ajungând la Crăcești (azi satul Mara - n. n. I.G.) am prânzit la cârciuma unui jidan român”.6 Drumul mai departe peste Gutâi este descris în amănunțime, respectiv întâlnirea cu delegația berbeștenilor precum și că „La crucea de pe vârf i-am ajuns și până ne-au sosit carele, ne-am <<încălzit>> din plosca D-lui protopop”.7
După popasul binemeritat de la crucea de pe Gutâi a urmat drumul în jos, tot pe jos, până în vale unde „la casa pădurarului ce surprindere plăcută, - ne iese înainte o grupă de Dșoare și domni cu steaguri românești, făcându-ne ovații însuflețite - sunt baiasprienii: Dșoarele Anca, frații Lupan, frații Nistor și mai mulți alți domni”.8
Al doilea popas glorios s-a petrecut chiar în centrul orașului mineresc: „În Baia-Sprie, înaintea <<Coroanei>> (hotelul central, n.n. I.G.) ne aștepta deja tot orașul, în frunte cu D-l protopop din loc[alitate] – totodată președintele Sfatului Național Local. La mesele <<Coroanei>> suntem oaspeții lor binevăzuți: le mulțumim din inimă călduroasa primire!” 9
Afluirea cetelor de români sporea tot mai mult numărul acestora pe măsură ce se opreau în localitățile românești sau și cu etnici români. După Baia-Sprie erau „deja o grupă mare”, dar se confruntă cu perspectiva unui nou incident: „În Baia-Mare ne fuge înainte un soldat Român și ne avizează că Ungurii ne așteaptă deja cu două mitraliere și 100 soldați. Las să ne aștepte! De aceea mai tare cântăm”.10
Alarma s-a dovedit a fi falsă: „Însă nime nu ne-o zis nimic. - În piață (atunci piața era chiar în centrul vechi al orașului - n. n. I.G.), înaintea hotelului principal ne primește D-l protopop Breban, Dl protopop Dobossy, cu mai mulți domni Sătămăreni și Ugoceni”.11
Precizând că Baia-Mare și Baia-Sprie aparțineau de fostul comitat Sătmar să mai observăm un fapt cu totul memorabil, anume că la Alba-Iulia au participat și „Ugoceni”, respectiv români din ținutul cel mai nord-vestic care se învecina cu Sătmarul și România și care n-a ajuns să fie unit cu România Mare. În sfârșit, hotelul central unde a rămas de „mas” (înnoptat) delegația maramureșenilor s-a întregit cu 8 săpânțeni în frunte cu părintele Balea Simion și cu ieudenii, care îi aveau între ei pe părintele Anderco și pe „dl. învățător Țiplea”.

Drumul, cu trenul, la Alba-Iulia

Constatând totuși că lipsește delegația vișeuanilor, maramureșenii, „în zori de zi” au plecat la gara Baia-Mare unde s-au așezat cu toții într-un vagon pe care au scris „Marmația” și „Trăiască România!” Vagonul lor se afla între vagoanele „Țara Oașului” și „Sălajul”. „Pe toate ferestrile se văd fețe însuflețite, chipuri trecolorate” și însuși „conductorul”, devenit „al nostru” era „cu tricolorul pe chipiu”.
Întregul traseu până la Alba-Iulia este unul absolut memorabil, o aventură de suflet, o aventură națională la care mulțimea din gări devenea tot mai entuziată, sporind în număr: „În Dej ne așteaptă câteva mii de oameni în frunte cu protopopul Boroș și inteligenția locală; drapele nenumărate, cântece, ovațiuni etc. În Gherla tot așa se alătură de noi clerul diecezan și ceilalți trimiși ai Gherlei”.11
Această emulație națională, poate unică în istoria noastră ne dovedește modul în care poporul de rând, oamenii simpli își ovaționau aleșii, își amanetau speranțele, rostogolind spre Câmpul lui Horea, ca pe un bulgăre de zăpadă proaspătă, o voință și încredere clădită în zeci de generații.
Este momentul poate să reliefăm cu mândrie prezența armatei române atât la Alba-Iulia, cât și în cele două capitale provinciale românești: Chișinău și Cernăuți, contrar istoriografiei comuniste anterioare: „În Cluj ne aștepta garda noastra naționala și ne conduce în casarma gardei, unde ne pun chilii la dispoziție. A doua zi catra amiazi a plecat trenul separat la Alba-Iulia. În tren ne întîlnim cu domnii Dr. Aurel Sabo, V. Timiș și mai mulți alți Vișovani. Marmația e deja întreagă! În trenul nostru vine și un desparțamânt de gardiști Români cu 2 mitraliere, spre a ocroti trenul contra atacurilor eventuale - din partea Ungurilor. Vagonul nostru „Marmația” a avut onoarea de a primi mai mulți bărbați de ai noștri ca oaspeți d. e. pe Reverendismul domn hegumen al Bicsadului, care ne-a donat un steag mare, ca să avem sub care să ne grupam”.12
Această călătorie oarecum în necunoscut și imprevizibil s-a dovedit a fi o experiență unică pentru unii (să călătorească prima dată cu trenul, de exemplu!), așa încât devenea fascinat, încântător: „În Cociarda (Războieni - n.n. I.G.) auzim că husarii unguri au sfârtecat un drapel român. Într-o clipă sar jos călătorii și dezarmează pe husari, cari au văzut de bine să o tulească la sănătoasa dinaintea <<valahilor înfuriați>>”.12
Co o deosebită onestitate și acribie profesională, cronicarul nostru ne precizează și gestul neașteptat al unui militar ungur care găsește de cuviință să-și ceară scuze pentru nesăbuința subordonaților săi: „Sosind în Teiuș  ne așteaptă deja un căpitan ungur, care cere scuza pentru faptele <<necugetate>> ale husarilor”.13
Lacrimile lui Gheorghe Pop de Băsești, chiar dacă au fost de mulțumire și de iubire, au fot însă rău prevestitoare deoarece în trenul acesta istoria avea să consemneze singurul mort, singura jertfă căzută pe altarul Marii Uniri: „Abia plecăm din gara Teiuș, când deodată auzim pușcături parcă am fi la Isonzo. Soldații unguri au pușcat în trenul nostru și gardienii noștri au replicat. Acum se cunoșteau cei ce n'au fost cătane - din enervarea lor. Un ieudean zice: <<Pagubă că n'avem câțiva pari la îndemână, că iam învăța noi la omenie!>> Se fac hazuri pe spatele noastre, că maramureșenii se pricep bine la <<manipularea>> parilor. - În Alba-Iulia sosând auzim dureroasa veste, că jertfa e un mort. Eroul care a căzut jertfa, e: Ion Arion, stegarul unei grupe  satenești. În gară îl pun jos, și cu mare pompă îl petrecem în cetatea lui Mihai Viteazul, unde mai târziu îl așează la odihna eternă în pământul unde își dorm somnul și ceilalți eroi naționali: Horea, Cloșca și Crișan”.14
Alternarea momentelor de mari primejdii cu cele de euforie națională se ținea lanț în acest periplu național, patriotic. Menit parcă iar a scoate în evidență rolul armatei române, jurnalistul nostru ne relatează momentul inefabil al întâlnirii cu Gheorghe Pop de Băsești, liderul de mare prestigiu al românilor transilvăneni care, atenție (!), era însoțit de „un general din România”: „Aici (în Teiuș - n. n. I.G.) auzim că bătrânul luptător al intereselor neamului românesc: G[h]eorg[h]e Pop de Băsești călătorește cu trenul nostru, împreună cu un general din România. În cât bați în pălmi ne-am strâns cu toții sub fereastra lui „Badea George”, cântând, făcându-i ovații. Nu se auzea alta ca: <<Trăiască România Mare, badea George, Unirea, Trăiască Regele nostru Ferdinand, Regina Maria>>. Capul cărunt al bătrânului iese pe fereastră și cu lacrimi în ochi ne mulțumește ovațiile”.15

În Alba-Iulia, ca la paradă

Cazați în gimnaziul din cetate, a doua zi, duminică 1 Decembrie 1918, delegația maramureșeană, îmbrăcată în vestitul costum național de iarnă, a fost așezată în fruntea delegațiilor care au defilat și, apoi, au depus credenționalele la hotelul principal.  Ceremonialul consacrării Unirii, respectiv al depunerii credenționalelor de către toate delegațiile s-a dovedit a fi cea mai impresionantă paradă națională din întreaga noastră istorie, cum bine s-a observat încă de atunci.
La Alba-Iulia, când bătrânul episcop ortodox dr. Miron Cristea, asemenea altor oratori, de la tribuna întâi unde se găseau maramureșenii (care erau greco-catolici cu toții), „prin o vorbire raportează adunărei” despre ceea ce s-a votat în Casa Delegaților, respectiv „Unirea de la Nistru pân` la Tisa”, bucuria generală stârnită a fost compromisă de protestul maramureșenilor. Acest inedit aspect al inefabilei întâmplări istorice, petrecut la prima dintre cele patru tribune, a provocat un dialog între delegații maramureșeni, în frunte cu Ilie Filip din Apșa de Jos și viitorul patriarh, descris cu dăruire jurnalistică de către ziarul „Sfatul”: „Bătrânul, prin o vorbire, raportează adunărei despre cele ce s-au hotărât în Casa delegaților. Ne dă de știre că s-a hotărât ruperea tuturor părților locuite de Români de către Ungaria și unirea într-o sângură țară mare, mare și nedespărțită, care se va întinde de la Nistru pân` la Tisa! - O sută de mii de Români adunați în jurul tribunelor, uniți în același cuget și aceleași simțiri, cu același foc al însuflețirei, izbucnește într-o sângură străgătură: <<Trăiască Unirea tuturor Românilor! Trăiască regele nostru Ferdinand I! Trăiască regina Maria!>>. Poporul era ca beat de bucurie. Se vedea că toți sâmțeam ca unul! Jucau, strigau, se îmbrățișau de bucurie. Numai o grupă mică, chiar înaintea tribunei striga, protesta din răsputeri, parcă ar voi să strige peste larma făcută de 100 mii de oameni. Uimiți se uită toți acolo. Se face tăcere. Grupa mică strigă: <<Protestăm în contra devizei de la Nistru pân` la Tisa, nu pentru aceia am venit noi din Maramurăș, de peste Tisa aici, ca pe noi să ne lăsați altora! Noi încă voim să fim uniți cu România Mare! Trăiască România Mare, de la Nistru până peste Tisa!>>”16
Indignarea maramureșenilor transtiseni a fost potolită, cel puțin pentru moment de către însuși vorbitorul care o provocase, fără voie: „Ovațiuni ne mai pomenite. <<Trăiască România Mare până peste Tisa! Trăiască Maramureșenii!>> Strigă toți din toate părțile. Episcopul dr. Cristea vorbește iarăși: <<De sâne se înțelege că România Mare în Maramurăș va fi până peste Tisa, până în Carpați. Numai la Seghedin va fi până la Tisa! >>. Aplaudamente generale. Maramureșenii încă se liniștesc îndestuliți”.17

Glasul Maramureșenilor de peste Tisa a fost numai auzit, nu și ascultat

Din păcate, ca de atâtea ori în istorie, glasul disperat al patrioților maramureșeni a fost doar auzit, nu și ascultat și, ca un paradox al istoriei parcă, Maramureșul voievodal a fost divizat pentru prima dată (prefigurare sumbră!), exact la Alba-Iulia, locul generic al unirii tuturor românilor.
Urmare a diligențelor de politică internă angajate de către fruntașul maramureșean avocatul dr. Vasile Filipciuc, pe lângă Consiliul Dirigent de la Sibiu, la 16 ianuarie 1919, regimentul 14 Roșiori, din Roman începea „curățarea Maramureșului” de „trupele iregulate ucrainene” ale căpitanului Vorobeț. Între 16 ianuarie și 4 august 1919 operațiunea de eliberare a Maramureșului, la care au participat și voluntari maramureșeni s-a definitivat, cu prețul a cinci morți dintre ostașii români, căzuți în luptele de la Sighet  (Cămara) și din teritoriul din dreapta Tisei.
 Cu toate că a fost câștigată cu arma, partea de Maramureș de dincolo de Tisa, a rămas în cuprinsul statului cehoslovac, în fapt două treimi din Maramureșul voievodal. Diferendele de frontieră dintre România și Cehoslovacia, la începutul perioadei interbelice, au parcurs un proces sinous de redefiniri diplomatice, de la aspectul că cehii au fost surprinși când au primit în dar o parte a bazinului Tisei superioare și până la condiționarea acestora cu retragerea armatei române pe un aliniament la sud de Tisa, în zona Maramureșului de azi, privind negocierea frontierelor. A urmat apoi „spectacolul” (pentru europeni) diplomatic de la Saint-Germain (10 septembrie 1919) când, onorând capriciile catolice ale unei Europe bântuită de răzbunări, partea de Maramureș din dreapta Tisei, în fapt două treimi din fostul comitat a fost atribuită Cehoslovaciei: „Ideea atribuirii rutenilor, care sunt slavi și uniați, românilor - care sunt latini și ortodocși, a fost respinsă de delegațiile americană, britanică și franceză. Delegația italiană a înaintat argumentul pe care contele Vanutelli Rey, tocmai l-a susținut, însă nu a putut convinge celelalte delegații care s-au pronunțat pentru unirea la Cehoslovacia a întregii rutenii din Ungaria”.18  Diplomația noastră externă interbelică, depășită de situație, a înregistrat un prim eșec uriaș când a supervizat retragerea armatei române, la 5 aprilie 1920. Pertractări româno-cehoslovace aprinse au avut loc, pe rând la Ujgorod, Satu Mare, Sighet, Praga și București, finalizate până în 1925, când a avut loc un schimb amiabil a câte cinci localități între cele două state.
La sfârșitul primului război mondial, așadar, într-un teritoriu bântuit de stafiile unor grave convulsii etnice, am numit aici teritoriul Maramureșului, circumscris bornei kilometrice zero a Europei geografice, punct terminus consfințit cu ocazia celebrării mileniului ungar, Maramureșul, deci, a suferit o gravă amputare teritorială, de care rămâne vinovată doar diplomația românească. Cu toate acestea, românii din dreapta Tisei au reușit, de-a lungul secolului XX, să-și conserve ființa națională evoluând în raport de conivență cu trupul etnic al nației lor.

Note:
1. Zamfir, Zorin, Istoria Contemporană Universală, vol. I, Editura Oscar Print, București, 1999, p. 27;
2. Muzeul Maramureșean, Protocolul de la Petrova, Sighetul Marmației, mss., f. 3;
3. Botoș, Ion, Marea Adunare Națională - 1 Decembrie 1918, în „Apșa” - gazetă regional social-politică din Transcarpatia (Ucraina), din 1 decembrie 2001, p. 1 și Gherheș, Ilie, Maramureşenii din dreapta Tisei şi Marea Unire, în Marea Unire din 1918 - ideal al tuturor românilor, 1918-2003, „Vasile Goldiş” University Press, 2004, p. 141-147;
4. Todincă, Gheorghe, Maramureșul și Marea Unire, mss, file 3, 4;
5. Bilțiu-Dăncuș, Ion, Drumul spre Alba-Iulia. În Alba-Iulia, în „Sfatul”, organ oficios al C.N.R.C. din Maramureș, an I, nr. 1, vineri 7 (20) decembrie 1918, p.1;
6. Ibidem;
7. Ibidem;
8. Ibidem;
9. Idem, p. 2;
10. Ibidem;
11. Ibidem;
12. Ibidem;
13. Idem, p. 3;
14. Ibidem;
15. Ibidem;
16. Idem, p. 4;
17. Ibidem;
18. Țineghe, Cristina, Dezmembrarea Maramureșului istoric: decizii politice, reacții și consemnări în mărturii contemporane (1919-1923), București, 2009, p. 5.

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2017