UK Bookmakers

O comisie trimisă de președintele Consiliului Județean verifică modul de organizare al concursului de asistenți de la Spitalul de Boli Infecțioase

Scris de CJMM. Posted in Administratie


În urma apariției în spațiul public a unor date și informații legate de posibile nereguli existente în timpul derulării concursului pentru ocuparea a două posturi vacante, de asistent medical, în cadrul Spitalului de Boli Infecțioase și Psihiatrie Baia Mare, precum și a unor sesizări depuse la Cabinetul Președintelui Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, șeful administrației județene a dispus formarea, în cursul zilei de luni, 19 iunie 2017, a unei Comisii de verificare a modului de organizare și desfășurare a concursului care a avut loc în perioada 8 - 12 iunie 2017. Comisia va efectua verificări la fața locului privind modul de aplicare a reglementărilor legale prevăzute de HGR nr. 497/2010, inclusiv aspectele procedurale din timpul concursului.
În funcție de rezultatele evaluării comisiei se va proceda fie la reluarea procedurii de concurs și sesizarea organelor abilitate ale statului pentru eventualele nereguli depistate, fie se vor depune plângeri pentru denunț calomnios.

Adaugă comentariu


Codul de securitate
Actualizează

The Best betting exchange http://f.artbetting.netby ArtBetting.Net
All CMS Templates - Click Here
Copyright © NecenzuratMM.ro 2009-2017